„SATUL orbilor” din România. Cum au ajuns aproape toți locuitorii să fie declarați nevăzători

Publicat: 26 10. 2023, 08:46
Sursa foto: BZI

În comuna Probota din Perieni, Iași, există un „sat al orbilor” unde mulți dintre localnici au obținut certificate de nevăzători în 2008, prin intermediul unei doctorițe controversate care între timp a trecut în neființă. Acum, oamenii care au au încasat pe nedrept ajutoare sociale pentru acest tip de dizabilitate și-ar putea pierder „pensiile de nevăzători”.

Localnicii credeau că aceste certificate de handicap au o valabilitate „nelimitată”, însă sumele încasate pe nedrept au stârnit invidia vecinilor și nu numai. Revolta populară a ajuns într-un final și la Autoritățile de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (DGASPC) care au acum dreptul să anuleze documentele în cazul în care se constată că aceștia nu au deficiențe grave de vedere.

Aceste certificate, emise chiar de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, atestă încadrarea în grad de handicap și au, de regulă, valabilitate permanentă, fapt ce „eliberează” beneficiarii de obligația prezentării periodice în fața comisiei de evaluare, cu anumite excepții.

Asociația Nevăzătorilor Iași a subliniat că în cazul persoanelor din Perieni care beneficiază de pensie de nevăzători, sesizarea trebuie făcută la DGASPC Iași, aceasta fiind singura instituție abilitată să conteste certificatele.

Astfel, acum toți beneficiarii de pensii de nevăzători din Perieni vor fi convocați în fața comisiei de evaluare. „Am citit articolele. Toate persoanele din Perieni care au pensie de nevăzător vor fi chemate cu documentele justificative la comisia de evaluare”, a declarat Ion Florin, director general al DGASPC Iași.

Mai mult, sătenii din Perieni își doresc ca cei care se pretind nevăzători doar în acte să restituie toate sumele încasate din 2008 până în prezent și să le fie suspendată pensia specială. Ei consideră că cei care au făcut acest lucru au abuzat de stat timp de ani de zile și acum profiță de faptul că medicul care i-a ajutat a decedat.

„Chiar ne bucurăm și vă felicităm că i-ați dat în vileag. Umblă toți fuduli pe stradă că ei încasează o groază de bani fără să aibă probleme. Eu sunt terminată de bolnavă, omul meu a fost și el operat și ne descurcăm cu pensii de la C.A.P., iar ei mănâncă banii statului, cam 80% din pensionarii din sat au și pensii de nevăzători”, a declarat o localnică din satul Perieni, potrivit BZI.