Scandal în familie. O femeie din Teleorman și-a bătut nora și cuscra
Un conflict izbucnit într-o familie din județul Teleorman s-a încheiat cu reținerea unei femei, acuzată de violență în familie.
Incidentul a avut loc pe 23 februarie, în locuința femeii din comuna Vedea. Pe fondul unor neînțelegeri, aceasta și-ar fi agresat fizic atât nora, cât și pe mama acesteia, aflată la domiciliu în momentul izbucnirii scandalului.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs altercația. În urma evaluării situației, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva femeii, pentru a preveni escaladarea conflictului.
După administrarea probatoriului, aceasta a fost reținută, fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Ancheta este în desfășurare.
Cazuri de violență domestică în Teleorman
Patru cazuri grave de violență domestică în câteva zile, în Teleorman Acesta este al patrulea caz de violență în familie.
În doar câteva zile, în județ, polițiștii au anchetat alte trei cazuri de violență în familie. Pe 19 februarie, în timp ce se afla la locuința sa din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, un bărbat și-ar fi agresat fizic concubina. Bărbatul a fost reținut și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Pe 22 februarie, în timp ce se aflau la locuința comună din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, un tânăr și-ar fi agresat fizic tatăl. Împotriva acestuia a fost emis ordin de protecție provizoriu. În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut. Împotriva bărbatului de 43 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu, fiindu-i montat un dispozitiv electronic de supraveghere.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, față de un bărbat, de 44 de ani. Din cercetări a reieșit faptul că, în urmă cu două zile bărbatul și-ar fi amenințat soția, iar în urmă cu aproximativ o săptămână ar fi agresat-o fizic. De asemenea, bărbatul și-ar fi amenințat mama cu moartea. Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, persoanele vătămate refuzând montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Autorul recomandă:
- O femeie din Iași a fost rănită după ce a căzut cu mașina în râul Bahului. Cum a reușit să iasă din autoturism înainte de sosirea pompierilor
- Un microbuz cu 16 persoane s-a răsturnat pe un drum din Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Imagini de la fața locului
- Cadavrul carbonizat al unui bărbat de 45 de ani, descoperit într-un apartament din București. Tatăl său l-a găsit, după ce a spart ușa casei
- Accident mortal în Ialomița. Două persoane decedate și două rănite după o coliziune între un autoturism și un TIR
- Grav accident de circulație în Teleorman. O mașină în care se aflau șase oameni s-a răsturnat la Botoroaga, două persoane au ajuns la spital