Scandal în platoul emisiunii „Subiectul Zilei”. Lidia Vadim-Tudor și deputatul USR Iulian Lorincz se ceartă pe banii bisericilor

Publicat: 21 07. 2026, 23:05
Actualizat: 21 07. 2026, 23:07

In platoul emisiunii „Subiectul Zilei” difuzate de Gândul, a avut loc un schimb dur de replici între Lidia Vadim-Tudor și deputatul USR Iulian Lorincz privind acordarea ajutorului financiar față de Ucraina. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.

 Loading ...
Lidia Vadim-Tudor, deputat AUR în Parlamentul României, susține că, din punctul ei de vedere, România ar trebui să urmeze exemplul altor țări din regiune, reducând sau tăind total fondurile pentru Ucraina. Banii rămași, spune invitată, ar trebui redirecționați către domenii cheie din România, cum ar fi sănătatea sau educația.

„Eu am spus ce am avut de spus și în continuare spun și susțin faptul că, de exemplu, am putea, așa cum au făcut și alte țări din regiune, să micșorăm, dacă nu chiar să tăiem ajutorul pentru Ucraina și să direcționăm acei bani în educație, în sănătate și în multe alte domenii”, a declarat Lidia Vadim-Tudor.

„Ați tăia de la biserici să dați la sănătate și educație?”

Deputatul USR Iulian Lorincz, și el prezent în platou, a încercat să o pună în dificultate pe Lidia Vadim-Tudor. Acesta a întrebat-o pe deputata AUR dacă ar fi de acord cu o altă redirecționare de fonduri. Mai exact, el a propus ca banii alocați Bisericii să meargă tot către educație sau sănătate.

Între cei doi deputați s-a generat un dialog contradictoriu, reprezentanta AUR refuzând însă să cedeze provocării și insistând că prioritare pentru tăiere rămân ajutoarele acordate Ucrainei.

„Ați tăia de la biserici să dați la sănătate și educație?”, a întrebat Iulian Lorincz.

„Nu, aș tăia de la Ucraina”, a replicat Lidia Vadim-Tudor.

„Deci n-ați tăia. Deci dumneavoastră, doamna Vadim-Tudor, de la AUR, nu vreți să tăiați de la biserici să dați în educație și sănătate. Atunci ați tăia sau nu?”, a insistat deputatul USR.

„Asta spuneți dumneavoastră în locul meu. Eu v-am spus de unde aș tăia, eu aș tăia ajutorul dat Ucrainei”, a conchis reprezentanta AUR.

Discuția privind sprijinul financiar și militar oferit de România vine în contextul celor mai recente declarații ale președintelui Nicușor Dan. Miercuri, la Kiev, șeful statului a afirmat că detaliile privind ajutorul acordat Ucrainei nu pot fi făcute publice.