Snoop Dogg are planuri mari în fotbal. Celebrul rapper american a cumpărat un club legendar și amenință supremația granzilor din Premier League
Snoop Dogg, cunoscutul artist de muzică rap din Statele Unite, are planuri mari în fotbal, de când a devenit coproprietar al clubului Swansea, din Țara Galilor. Americanul și-a propus să amenințe supremația celor mai puternice echipe din Premier League, acolo unde vrea să ajungă cu gruparea pe care o deține.
Într-un reportaj difuzat de BBC, Snoop Dogg spune că ambiția lui este să facă din Swansea un „nume global”, iar în acest sens va ajuta clubul să atragă bani pentru revenirea în elita fotbalului.
Snoop Dogg a cumpărat Swansea în 2025
Celebrul rapper, ajuns la vârsta de 54 de ani a devenit coproprietar și investitor la Swansea după ce a cumpărat o participație în iulie 2025. În mai multe interviuri, el a declarat că este un microbist înfocat, iar acum, vorbind pentru BBC, le-a transmis fanilor echipei galeze că vrea să contribuie la creșterea veniturilor clubului.
„Vreau să mă implic cu adevărat, vreau să duc clubul într-o direcție în care poate nu a mai fost până acum. Vrem să ducem Swansea în Premier League, iar pentru asta o să avem nevoie de bani, asta e realitatea jocului în zilele noastre. Vreau să aduc contracte de sponsorizare și publicitate care să transforme Swansea într-un nume global”, a declarat Snoop Dogg.
Deși nu a asistat încă la vreun meci al formației pe care o dețin, Snoop Dogg spune că abia așteaptă să-i cunoască pe suporterii lui Swansea – „Fanii ăștia sunt pasionați, sunt autentici și vreau să aud ce au de spus când voi fi în Swansea”.
Luka Modric a fost primul nume celebru intrat în proiectul de la Swansea, croatul fiind numit coproprietar al clubului în aprilie 2025. Patronii americani ai grupării britanice, americanii Brett Cravatt și Jason Cohen, consideră că aducerea unor personalități foarte cunoscute în zona de conducere poate crește vizibilitatea echipei și, implicit, veniturile societății.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cântăreţul Snoop Dogg a venit îmbrăcat în CAVALER, la finala de dresaj pe echipe de la JO 2024