Șoferul de taxi care i-a condus pe Harry și Meghan în cursa nebună cu paparazzi a spus TOT. Ce s-a întâmplat cu adevărat pe străzile New Yorkului

Publicat: 18 05. 2023, 13:41
Șoferul de taxi care i-a condus pe Harry și Meghan în cursa nebună cu paparazzi a spus tot / Sursa FOTO: wikimedia.org

Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, țin din nou capul de afiș al presei, de data aceasta cu un eveniment care a trezit provocat rumoase nu numai în State. Potrivit purtătorului de cuvânt al celor doi, ducii de Sussex au fost urmăriți pe străzile din New York de paparazzi, o cursă „aproape catastrofală”, după cum a descris-o acesta.

Șoferul de taxi care a condus mașina în care se aflau Harry și Meghan a vorbit despre incidentul de marți, 16 mai.

Urmăriți de paparazzi, dar…

Sukhcharn Singh este taximetristul din această poveste. El admite că ducii de Sussex au fost urmăriți de paparazzi, dar nu este de acord cu evaluarea cuplului, cum că a fost o cursă „aproape catastrofală”.

Ashley Hansen, purtătorul de cuvânt al celor doi, a povestit: „Nu am experimentat niciodată vulnerabilitatea lor la fel de mult ca aseară. Erau incredibil de speriați și zguduiți”.

Și, totuși, vorbind la NBC News, Sukhcharn Singh a contrazis descrierea cuplului britanico-american: „Cred că asta este exagerat. New York este cel mai sigur loc pentru a trăi. Există secții de Poliție, există polițiști la fiecare colț de stradă, așa că nu există niciun motiv să vă fie frică în New York”.

El a declarat că nu s-a simțit nicio clipă în pericol și a negat că mașina pe care o conducea ar fi fost implicată într-o urmărire de genul celor pe care le vedeți în filme.

A fost un joc de-a șoarecele și pisica. Mașina lor era în trafic înconjurată de fotografi pe biciclete și alte mașini în coloană, în spatele lor, apoi au existat porțiuni de drum liber, așa că șoferul a băgat viteză, accelerând la 125 km/h  într-o încercare de a scăpa de paparazzi” – Omid Scobie, autorul biografiei cuplului Harry și Meghan

Mai departe, șoferul de taxi a povestit că Harry i-a dat o bancnotă de 50 de dolari pentru o scurtă cursă. „Cei doi păreau nervoși”, și-a amintit Singh.

Unul dintre paparazzii implicați în urmărirea cuplului a declarat pentru „Good Morning Britain”, de la ITV, că a fost „foarte tensionat” încercând să țină pasul cu taxiul în care se aflau Harry și Meghan. „Au existat multe manevre pentru a ne bloca să-i filmăm/ pozăm. Șoferul lor a făcut din toată treaba asta o experiență catastrofală. A fost periculos și catastrofal, dar mai degrabă din cauza persoanei care conducea taxiul”.

Poziția NYPD: un incident „un pic haotic”

Doi ofițeri de poliție din New York au minimalizat incidentul, descriindu-l ca fiind „un pic haotic” mai degrabă decât „aproape catastrofal”.

Ofițerii NYPD au spus că ducii de Sussex au fost plimbați cu mașina în jurul Străzii 57, pe FDR Drive și drumurile din apropiere. Totul a durat cam o oră și 15 minute, timp în timp cei doi au fost urmăriți de paparazzi. Ulterior, șoferul i-a lăsat în fața Secției 19 de Poliție.

Potrivit staff-ului de securitate ale faimosului cuplu, Harry și Meghan au fost urmăriți de mașini, motorete și biciclete electrice, care uneori au urcat pe trotuar ca să țină pasul cu taxiul în care se aflau cei doi.

Palatul Buckingham nu a comentat în niciun fel incidentul de la New York, ultimul în care apare numele ducilor de Sussex.

Siguranța publică trebuie să fie întotdeauna în prim plan. Într-o informare pe care am primit-o, am aflat că doi dintre ofițerii noștri ar fi putut fi răniți. Nu cred că sunt mulți dintre noi care nu-și amintesc cum a murit mama lui Harry (…) Ar fi oribil să pierdem un trecător nevinovat, care merge pe stradă ca orice om simplu, din cauza unei urmăriri ca aceasta”, a reacționat primarul New Yorkului, Eric Adams.

Cum a murit prințesa Diana

Mama lui Harry, prințesa Diana, a murit la 31 august 1997, la vârsta de 36 de ani.

Ea s-a stins din viață în urma unui grav accident rutier produs în Paris.

Tragedia a avut loc după ce prințesa Diana și iubitul ei, Dodi Al-Fayed, au fost urmăriți de paparazzi aflați pe motociclete. Cursa nebună s-a sfârșit cu un accident teribil, în care au pierit atât Diana, cât și Dodi, fiul miliardarului Mohamed al-Fayed, patronul lanțului de magazine Harrods.