Soldații ruși răniți în Ucraina, masacrați chiar de comandanții lor: „Pur și simplu… i-au împușcat”

Publicat: 16 05. 2022, 14:23
Actualizat: 16 05. 2022, 14:24

Acuzații grave la adresa aghiotanților lui Vladimir Putin, detașați pe frontul din Ucraina.

Comandanții îi ucid pe soldații răniți, în loc să le furnizeze tratament, după ce revin de pe câmpul de luptă, acuză chiar militarii ruși luați prizonieri de ucraineni.

Un locotenent colonel a fost acuzat că a executat personal mai mulți soldați ruși, care zăceau răniți.

Comandantul l-a întrebat pe un soldat rănit dacă poate să meargă și, după ce a primit un răspuns negativ, l-a împușcat cu sânge rece.

Mărturiile șocante aparțin soldaților ruși tineri, capturați de forțele ucrainene.

Aceștia vorbesc într-un clip realizat de jurnalistul ucrainean Volodimir Zolkin, care a intervievat numeroși prizonieri ruși, de la începutul conflictului militar, pentru Open Media Ukraine.

„Comandantul a masacrat 4-5 soldați în acest fel”

Unul dintre soldați a povestit cum comandanții i-au executat pe militarii ruși răniți.

„Pur și simplu… un soldat rănit care zace pe jos este împușcat de comandant. Era tânăr, era rănit”, a povestit rusul.

Un alt soldat a declarat: „Și cel mai important – nu a fost un caz singular. Locotenent colonelul se plimba printre noi…”

Un al treilea soldat spune: „A executat 4-5 soldați în felul acesta”.

Al doilea soldat completează: „Cu toții erau tineri”.

„Ar fi putut primi ajutor. Dar el i-a executat”, declară un alt soldat rus, capturat de forțele ucrainene.

Nu se oferă detalii despre locul în care s-au desfășurat execuțiile soldaților ruși de către propriii comandanți.

Cadavrele soldaților ruși sunt aruncate în vagoane frigorifice.

În stilul caracteristic, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat pentru Ostorzhno Media că Moscova nu are informații privind cadavrele soldaților uciși și cei răniți în Ucraina, transmite Daily Mail.