Soția și soacra unui bărbat din Craiova, sechestrate într-un apartament. Poliţiştii au pătruns pe fereastră pentru le elibera (FOTO&VIDEO)

Publicat: 07 06. 2021, 10:51
Actualizat: 07 06. 2021, 10:54

Două femei, sotia si soacra un bărbat de 54 de ani, au fost sechestrate într-un apartament şi agresate fizic. Cele două femei au fost scoase din casă de poliţişti, care au folosit o scară pentru a intra în apartamentul situat la etajul 1 al unui bloc din municipiu. Bărbatul, din Craiova, este cercetat de poliţişti.

 

„Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de un bărbat de 54 ani, din Craiova, cu privire la faptul că un bărbat îşi ţine soţia şi soacra închise în locuinţă şi nu le permite să iasă afară. La faţa locului au fost direcţionate imediat mai multe echipaje de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova care au stabilit că un bărbat de 60 ani, din Craiova, refuză să deschidă uşa apartamentului de pe Strada Revoluţiei, din Craiova, pentru a permite soţiei şi soacrei sale să iasă afară”, informează IPJ Dolj.

Misiune specială a luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale Craiova! Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, precum şi un echipaj din cadrul I.S.U. Dolj, s-au deplasat la faţa locului. Oamenii legii au intrat în locuință pe fereastră și, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

„Astfel, cu ajutorul unei scări, poliţiştii au reuşit să pătrundă în locuinţa situată la etajul 1, pe o fereastră a apartamentului. Din fericire, intervenţia s-a finalizat cu succes, iar persoanele implicate nu au suferit vătămări corporale. Bărbatul a fost imobilizat de poliţişti şi condus la sediul secţiei pentru audieri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză, în cursul nopţii de 5/6 iunie a.c., le-ar fi agresat fizic pe cele două femei”, mai spun reprezentanţii IPJ Dolj.

Cele două femei s-au opus emiterii unui ordin de protecţie provizoriu. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru lipsire de libertate şi violenţă în familie.

Tragedia de la „Onești” a fost evitată la Craiova, datorită intervenției finalizate cu succes. Persoanele implicate nu au suferit vătămări corporale grave.

Bărbatul a fost transportat la un spital de specialitate, în vederea efectuării unui consult medical, unde a rămas internat.