Subvenții noi pentru crescătorii de bovine și porcine. Ce măsuri au fost votate în Parlament
În cursul zilei de vineri, 31 iulie 2026, Parlamentul României a adoptat, în sesiune extraordinară, un pachet de măsuri pentru sprijinirea crescătorilor de bovine și porcine. Actul prevede ajutoare financiare pentru fermieri și reguli mai stricte pentru combaterea pestei porcine africane. Iată mai jos ultimele detalii legat de acest subiect.
De altfel, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat că un pachet de sprijin destinat crescătorilor de ovine va fi depus în Parlament săptămâna viitoare, arată Mediafax.
Subvenții noi pentru crescătorii de bovine și porcine
Pachetul legislativ, elaborat împreună cu Ministerul Agriculturii și Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, introduce două programe de sprijin pentru sectoarele bovin și suin. Crescătorii de bovine vor primi un ajutor de 68 de euro pentru fiecare animal eligibil.
Crescătorii de porci vor beneficia de sprijin financiar în funcție de capacitatea fermelor. Ajutorul este de aproximativ 12 euro pentru fiecare loc destinat porcilor pentru îngrășare și de circa 14 euro pentru fiecare loc destinat animalelor de reproducție.
Pachetul legislativ aduce și măsuri mai dure împotriva pestei porcine africane. Noile reguli prevăd sancțiuni mai severe pentru transportul și comerțul ilegal cu animale, confiscarea vehiculelor folosite în aceste activități și măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii bolii la mistreți.
„Instituim astfel două programe de sprijin și punem pe baze noi lupta împotriva pestei porcine africane”, a declarat Tanczos Barna.
Ministrul Agriculturii a anunțat că săptămâna viitoare va fi depus în Parlament un pachet de sprijin pentru crescătorii de ovine. Oficialul spune că măsurile sunt necesare, deoarece sectorul se confruntă cu probleme importante și are nevoie de sprijin.
Vă reamintim că joi, 30 iulie, crescătorii de ovine și caprine au protestat în Piața Victoriei, până în jurul orei 17:00. Fermierii avertizează că restricțiile comerciale le afectează grav activitatea. Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că experții ANSVSA pregătesc un plan pentru ieșirea din criză. Mai multe detalii AICI.
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ