Susținătorul lui Ilie Bolojan, revoltat de măsurile lui Bolojan: Adrian Papahagi se plânge că i s-a înjumătățit sporul de doctorat
Profesorul clujean Adrian Papahagi, unul dintre susținătorii lui Ilie Bolojan, care recent spunea că „premierul face ce trebuie și merită sprijinul românilor” a ajuns acum să se plângă fix de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan.
„Tocmai am fost anunțat oficial că mi s-a redus sporul de doctorat de la 950 la 500 brut. E o tăiere mascată de salarii, întrucât nu poți fi profesor universitar fără doctorat.
Nu voi fi ipocrit: nu mă afectează prea mult. Sunt profesor plin, am un salariu decent la nivel românesc.
Am însă un prieten mai tânăr, care e bibliotecar și are trei copii. El e disperat.
Am un asistent care își va susține în curând un doctorat muncit, cu ediție de manuscris medieval. Pentru el contau câteva sute de lei în plus. Bun, au economisit de la proștii care și-au pierdut 5 ani din viață ca să scrie, trăgând mâța de coadă, un doctorat. Nu unul plagiat ca politrucii și alți ahtiați după titluri.
Foarte bine, fabulos! Economia e salvată. Cercetătorii, universitarii și o mână de bibliotecari erau problema. Acum aștept să văd cât se taie de la servicii”, a scris pe Facebook Papahagi.
„Ilie Bolojan face ce trebuie, și merită sprijinul românilor onești și lucizi”
Profesorul clujean este unul dintre susținătorii lui Ilie Bolojan, și a declarat în mai multe rânduri că este de acord cu măsurile premierului.
„Ilie Bolojan face ce trebuie, și merită sprijinul românilor onești și lucizi”, scrie recent Papahagi pe pagina sa de Facebook.