Sofia a murit la 19 ani în accidentul din Tulcea. Era studenta unui regizor celebru în Moscova și nepoata unui deputat

Publicat: 06 05. 2021, 19:58
Actualizat: 06 05. 2021, 20:01

Sofia Anna Feodor, a murit – la doar 19 ani – în accidentul care s-a produs, în noaptea de marţi, spre miercuri, în dreptul localităţii Lunca, pe DJ 222, în județul Tulcea.

Maşina în care se aflau ea și alți patru tineri, un autoturism marca Hyundai, s-a făcut praf după ce a intrat într-un copac. Şoferul era băut și „avea alte preocupări” în momentul accidentului, potrivit polițiștilor.

În jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J.Tulcea au intervenit la un accident rutier. În fapt, un tânar de 19 ani din București, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 222, pe relația Jurilovca – 2 Cantoane, pe fondul altor preocupări și al vitezei, a pierdut controlul autoturismului și a lovit un pom aflat în afara carosabilului. În urma accidentului a rezultat decesul unei tinere de 19 ani, din București, rănirea ușoară a șoferului și a trei pasageri cu vârste între 16 și 19 ani. Conducătorul auto posedă permis de conducere corespunzător categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat pozitiv”, anunțau, atunci, reprezentanții Inspectoraului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.

Tânăra era din comuna Sarichioi, județul Tulcea, dar locuia în Bucureşti. Sofia era o viitoare actriţă şi fusese admisă la clasa regizorului Vladimir Menshov, renumit pentru filmul “Moscova nu crede în lacrimi”.

Sofia era studentă la Moscova, la Institutul de Cinematografie Gherasimov (sau Institutul de Stat pentru Cinematografie din Moscova), potrivit infotulcea.ro.

În anul 2019, ea a fost admisă la clasa regizorului Vladimir Menshov. Sora Sofiei se afla în aceeași maşină, în momentul impactului, dar – din fericire – a supraviețuit impactului. De altfel, ceilalţi patru tineri, cu multiple traumatisme în urma accidentului, au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportați la spital. Din primele informații, tinerii erau în vizită la rud.

Sofia era nepoata unui deputat

Tatăl Sofiei este medic, iar unchiul ei, fratele tatălui Sofiei (dr. Toni Feodor), este deputatul Silviu Feodor, reprezentatul rușilor lipoveni și președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România.

Deputatul Silviu Teodor (FOTO: cdep.ro)

 

Imediat după tragedie, toate organizaţiile ale Comunității Ruşilor Lipoveni din România din ţară au transmis condoleanţe familiei îndoliate şi un mesaj preşedintelui Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, deputatul Silviu Feodor, unchiul Sofiei.