Trenurile au întârzieri de peste jumătate de oră pe raza stației Lehliu. Care este cauza și în cât timp se remediază

Publicat: 06 08. 2021, 11:01
FOTO - caracter ilustrativ: Mediafax Foto

Trenurile circulă în condiții speciale pe raza stației CF Lehliu, ca urmare a lucrărilor de repunere în funcțiune a instalației de centralizare electronică, anunță reprezentanții CFR.

La această oră, pe raza stației CF Lehliu se circulă în  condiții speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijarea electronică a trenurilor, a transmis, vineri dimienață, purtătorul de cuvânt al CFR S.A., Oana Brânzan.

„Echipele de intervenție lucrează pentru remediere și repunere în funcție a instalației de centralizare electronică, interval orar în care trenurile circulă la cale liberă pe raza stației Lehliu, cu îndrumarea acestora, din ambele sensuri, de către pesonalul feroviar aflat pe teren”, a comunicat reprezentantul companiei.

Se înregistrează întârzieri de 30 -40 minute pe tren deoarece trenurile staționează înainte de Lehliu, până când un tren tranzitează zona stației.

Intervenții din cauza rafalelor puternice

Din cauza condițiilor meteorologice, în cursul nopții au fost intervenții pe raza SRCF Iași. Au fost rafale puternice de vânt și a fost fiind necesară intervenția cu cinci drezine pantograf și personal feroviar pentru remedierea deranjamnetelor înregistrare la linia de contact și pentru îndepărtarea arborilor prăbușiți pe calea ferată.

Intervențiile au impus înlocuirea firului de contact rupt de arborii prăbușiti, înlocuirea de  izolatori (5), console (4), colectoare  (2), tiranți (7), port-fixatori (3), pendule (27) și refacerea legăturilor electrice rupte.

Intervalele afectate au fost Poaiana Ilvei – Leșul Ilvei, Ilva Mare – Măgura Ilvei și Iacobeni – Mestecaniș.

Trenurile afectate în cursul nopții au fost IR 1837 –  a înregistrat o  întârziere de cca 190 de minute, staționat pentru accesul drezinelor pantograf, cu care s-a acționa între stațiile Paiana Ilvei – Leșul Ilvei și Ilva Mare – Măgura Ilvei – și IR 1765 și IR 1766, care au circulat cu locomotive Diesel între stațiile Mestecăniș – Vatra Dornei.