Un bărbat din Dej s-a sinucis la câteva zile după ce a provocat un accident rutier

Publicat: 23 06. 2021, 23:01
Actualizat: 23 06. 2021, 23:02

Un bărbat din Dej s-a sinucis la doar câteva zile după ce a provocat un accident. Acesta avea 52 de ani.

Accidentul s-a produs în data de 12 iunie. Bărbatul a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată. Nu au existat victime, însă șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a dovedit că avea o concentratie de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acel moment, bărbatului i s-a întocmit dosar penal.

Marți seara, însă, acesta a fost găsit mort. Reprezentanții IPJ CLUJ au transmis că bărbatul s-a spânzurat, conform Dejeanul.ro.

“La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 18.20, poliţiştii Secţiei 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizaţi cu privire la faptul într-o anexă gospodărească din comuna Vad, a fost găsită o persoană decedată prin spânzurare. La faţa locului, s-a stabilit identitatea acestuia, un bărbat de 52 de ani, din comuna Vad.

În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii”, au transmis reprezentantii IPJ CLUJ.