Un nou incendiu la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț. De la ce au izbucnit flăcările

Publicat: 20 01. 2022, 09:34
Un nou incendiu la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț. De la ce au izbucnit flăcările / Foto: Arhivă

Un nou incendiu a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț.

Pompierii au fost chemați cu puțin timp înainte de miezul nopții, după ce primul etaj al clădirii s-a umplut de fum gros.

A fost vorba de un incendiu minor, provocat de la o țigară aruncată la ghenă.

Flăcările au fost stinse rapid, fără să fie nevoie ca medicii sau pacienții să fie evacuați.

Fum din ghena între etajele 1-2, secția Chirurgie din Spitalul Judetean

„În jurul orei 22:52, pompierii pietreni au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de fum pe casa scării, la etajul 2 (secția Chirurgie) al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că dintr-o ghenă (în care erau țevi) se degajă fum din cauza unei țigări nestinse ce a fost aruncată peste materiale combustibile.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, dar și pentru evacuarea fumului.

Nu au fost victime. Nu a fost necesară evacuarea personalului medical, nici a pacienților”, transmite ISU Neamț.

Spitalul a fost scena unui incendiu violent în 2020

Spitalul din Piatra Neamț a fost scena unei tragedii, în 14 noiembrie 2020, când un incendiu devastator a cuprins secția ATI, unde erau internați în stare gravă pacienți cu COVID-19.

În urma incendiului violent au murit 10 pacienți, iar alți 6 au fost răniți și transferați la Spitalul Modular de la Lețcani, Iași. Din cei 6 oameni, doar unul a supraviețuit.

În incendiu a fost grav rănit și medicul Cătălin Denciu, care a intrat într-unul din saloanele mistuite de flăcări, pentru a-i salva pe pacienți.