Patru bărbați au fost condamnați la închisoare, după ce au răpit și sechestrat un polițist din Oradea care i-ar fi făcut avansuri soției unuia dintre agresori

Publicat: 29 09. 2021, 09:24
Actualizat: 29 04. 2022, 11:18

Patru bărbați au fost condamnati la închisoare, după ce au răpit, umilit sub ameinţarea unei săbii, și sechestrat un polițist de pe stradă.Totul a început când unul dintre agresori a aflat că un polițist din Oradea îi trimitea mesaje cu caracter sexual iubitei sale și a vrut să-i aplice o pedeapsă. Condamnat la 11 luni de închisoare cu suspendare, agresorul a contestat decizia la Curtea de Apel Oradea și așteaptă decizia definitivă pe 6 octombrie.

 

Patru bărbați au pedepsit un polițist după ce s-ar fi aflat că i-ar fi trimis  mesaje cu caracter sexual iubitei unuia dintre agresori. Evenimentul s-a produs pe 6 martie 2019, iar tânăra respectivă avea o relaţie cu  un bărbat, cu care acum s-a şi căsătorit. Totul a ieşit la iveală când agresorul şi cei trei complici ai săi au fost condamnaţi.

Agresorii au vrut să îi dea o lecţie, după ce omul legii i-ar fi făcut avansuri iubitei unuia dintre agresori. Potrivit anchetatorilor, agentul de poliție  a fost amenințat cu sabia de cei care l-au ţinut captiv.

Totul a început după ce iubitul tinerei, actualmente soțul ei, a aflat că polițistul i-ar fi trimis tinerei, de mai multe ori, mesaje indecente și chiar i-ar fi propus să facă videochat.

Cel care îi făcea astfel de avansuri tinerei era un poliţist din oraş. Gelos, bărbatul şi-a sunat trei prieteni şi a pus la cale răpirea agentului.

„Acest polițist a trimis mesaje cu caracter sexual, a trimis mesaje, propuneri pentru a practica prostituția soției clientului meu, ceea ce i-a creat o stare de evidență tulburare. Clientul meu l-a contactat pe polițist, în ideea de a-și cere scuze de la actuala lui soție. Evenimentele au degenerat”, a explicat Simona Pașcu, avocata inculpatului, potrivit stirileprotv.

Sub amenințarea unor arme albe, polițistul a fost silit să-și ceară scuze.

„Inculpații, care aveau asupra lor o sabie, o bâtă și un cuțit, au determinat partea vătămată să-i însoțească la iubita inculpatului”, a declarat Claudia Rus, judecător la Curtea de Apel Oradea, arată sursă citată.

„Iar acolo nu s-a întâmplat nimic decât această solicitare a clientului meu de a-și cere scuze în fața prietenei sale. În genunchi, dar nu putem să vorbim de șantaj”, a adăugat avocata inculpatului.

Polițistul a fost ținut în acel apartament câteva ore, își amintesc vecinii, până când a reușit să fugă și să ceară ajutor.

Doi dintre agresori au fost condamnați, potrivit deciziei Judecătoriei Oradea, din februarie 2021, la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Iubitul tinerei, care a primit mesajele cu caracter sexual, a primit 11 luni de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei Judecătoriei Oradea, din martie 202., magistrații ajungând la concluzia că bărbatul ar fi fost provocat de polițist prin mesajele și atitudinea pe care acesta a avut-o față de iubita lui. Cel de-al patrulea agresor a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, potrivit aceleiași decizii.