Un șarpe Cobra a murit după ce a fost mușcat de un copil de 8 ani din India. Reptila i se încolăcise în jurul brațului și l-a mușcat, la rândul ei

Publicat: 09 11. 2022, 21:34
Actualizat: 09 11. 2022, 21:40
FOTO - Caracter ilustrativ: Pixabay

O poveste miraculoasă despre supraviețuire s-a petrecut în India, luni, acolo unde un copil de 8 ani a ucis o cobră care se încolăcise în jurul brațului său și chiar l-a mușcat. Din fericire, reptila nu eliberase venin în corpul copilului. La rândul său, băiețelul a mușcat șarpele, în disperara sa de a se elibera, iar gestul său a provocat moartea reptilei.

Copilul, pe care îl cheamă Deepak, a fost atacat de șarpe într-un sat îndepărtat din India, în timp ce se juca în afara casei sale. Acesta și-a înfășurat corpul în jurul brațului său, înainte de a-l mușca.

Luptându-se cu durerea, Deepak și-a scuturat brațul, dar nu a reușit să se elibereze, moment în care băiatul a decis să muște șarpele și și-a înfipt dinții în corpul acestuia. Gestul s-a dovedit a fi salvator, pentru că reptila a murit.

„Șarpele s-a înfășurat în jurul mâinii mele și m-a mușcat. Mă durea foarte tare. Deoarece reptila nu s-a clintit, când am încercat să o scutur, am muşcat-o tare de două ori. Totul s-a întâmplat într-o clipă”, a declarat Deepak pentru The New Indian Express.

Temându-se pentru viața lui Deepak, după mușcătură, părinții săi l-au dus de urgență la un centru medical din apropiere, unde a fost ținut sub observație pentru a se asigura că își va reveni cu succes.

Din fericire, o examinare a medicilor a arătat că băiatul suferise o „mușcătură uscată”, ceea ce înseamnă că șarpele nu a eliberat venin în timpul mușcăturii.

Ulterior, Deepak nu a prezentat niciun simptom și s-a recuperat rapid, relatează Daily Mail.

Mușcăturile de șarpe sunt foarte des întâlnite în India, potrivit unui studiu care arată că peste 85% dintre decesele provocate de mușcăturile de șarpe înregistrate în 2019 au avut loc în această țară.