Un șofer în vârstă de 26 de ani și un minor de 15 ani, pasager în mașină, s-au RĂSTURNAT pe un drum din Cluj. Tânărul era băut și fără permis valabil

Publicat: 14 01. 2024, 23:00
Actualizat: 15 01. 2024, 09:07

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost rănit, duminică seara, într-un accident petrecut în localitatea Mănăstirea, din județul Cluj. Șoferul, un tânăr de 26 de ani, care a fost și el rănit, era băut și avea permisul suspendat. În urma accidentului, șoferul și pasagerul său minor fost transportați la spital.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Mica (județul Cluj), în timp ce conducea un autoturism spre localitatea Salatiu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la stânga și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemia de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au mai constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Oamenii legii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor legale.

FOTO – ISU Cluj