Val de SCUMPIRI de la 1 ianuarie 2024! Pentru ce vor scoate românii mai mulți bani din buzunar

Publicat: 21 11. 2023, 12:17
FOTO - Caracter ilustrativ

Creșterile de pensii și salarii promise de guvernanți nu vor fi, practic, de impact pentru români, întrucât, de la 1 ianuarie 2024, prețurile pentru o serie de produse și servicii vor crește.

Scumpirile ar urma să fie aduse de reforma fiscală, arată Antena3, care notează că 1 ianuarie vine cu măriri de taxe și impozite, din care vor rezulta, în mod evident, prețuri mai mari pentru români.

Ce se scumpește de la 1 ianuarie

Mesele la restaurant se vor scumpi, iar TVA pentru dulciuri va crește de la 9% la 19%. De asemenea, și accizele pentru tutun și alcool urmează să crească.

Românii nu vor simți creșterile de salarii și pensii. Și asta pentru că, de la 1 ianuarie, ne așteaptă nou un val de scumpiri.

De la 1 ianuarie 2024, crește TVA-ul de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, potrivit proiectului de lege privind măsurile fiscale și cele de reducere a cheltuielilor bugetare pus în dezbatere publică.

Cum vor crește prețurile

Potrivit sursei citate, creșterile de prețuri vor fi după cum urmează:

Crește TVA pentru alimentele cu concentrație mare de zahăr

  • Ex: Prețul bomboanelor de la 25 la 27,3 lei

Crește TVA pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat – între 40 şi 60 de lei/hl 

  • Ex: o doză de băutură carbogazoasă, de la 4 lei la 4,4 lei

Mâncare mai scumpă la restaurant 

  • Ex: Platou produse tradiționale, de la 80 la 83 de lei
  • Ex: Prăjitură, de la 20 la 22 de lei.
  • Ex: Băuturi – bere fără alcool, de la 15 lei 16.5 lei

Și viciile vor fi mai scumpe

  • Tutun: acciză 13,46 lei/ pachet – pachet ţigări + 1 – 1,5 lei
  • Alcool: 4,62 lei pe hl – sticlă bere + 1 – 1, 5 lei

Sursa foto: Shutterstock