Victor Ponta, reales președinte al Pro România: „Ne vom lupta mai bine pentru ideile în care credem”

Publicat: 25 11. 2023, 19:54
Sursă FOTO: Mediafax Foto

Fostul premier Victor Ponta a fost reales, sâmbătă, preşedinte al Pro România în urma congresului partidului, care a avut loc la Bucureşti. De asemenea, europarlamentarul Corina Creţu a fost aleasă preşedinte al Consiliului Naţional al formaţiunii, iar Alin Văcaru va fi secretar general.

Prim-vicepreşedinţii aleși sunt Mădălina Ciubotaru, Adrian Duicu, Bogdan Ivan şi Florin Stancu, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a partidului.

„Vrem în 2024 să oferim pentru acei oameni din România care vor altceva decât e acum o variantă şi ne vom lupta mai bine pentru ideile în care credem”, a declarat Victor Ponta în cadrul evenimentului, potrivit Agerpres.

Victor Ponta este consilierul politic al lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit consilier onorific pe fostul prim-ministru PSD Victor Ponta.

„Vreau să-l ajut pe domnul Ciolacu, care s-a purtat foarte frumos cu mine și îl voi consilia în probleme economice internaționale. În ultimii opt ani, niciun premier nu s-a ocupat de relațiile economice externe și tocmai aici cred că pot colabora cu premierul și îl pot ajută cu expertiza mea”, a declarat Victor Ponta pentru HotNews.ro.

Fost președinte al PSD din 2010 și până în 2015 și copreședinte al USL alături de Crin Antonescu, Victor Ponta a fost premier din mai 2012 și până în noiembrie 2015, când a demisionat la presiunea străzii, în urma tragediei din Colectiv.

Ponta a fost exclus din PSD în iunie 2017, după ce partidul condus atunci de Liviu Dragnea i-a retras sprijinul politic premierului de atunci Sorin Grindeanu, care a refuzat să demisioneze și l-a numit pe Ponta șef al Secretariatului General al Guvernului.

După alegerile parlamentare din 2020, când Pro România nu a mai intrat în Parlament, Victor Ponta s-a retras din politică. În ianuarie 2021 și-a deschis o firmă de consultanță economică.