VIDEO | Avocatul Gabriel Zbârcea, la Conferința ”Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”: ”O societate care nu-și respectă femeia este nefuncțională”

Publicat: 02 11. 2022, 10:30
Actualizat: 02 11. 2022, 10:31

This browser does not support the video element.

Avocatul Gabriel Zbârcea – Managing Partner la Casa de Avocatură ”Țucă, Zbârcea & Asociații” – a fost invitat la Conferința ”Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, și organizată de Senatul României.

În discursul său, Gabriel Zbârcea s-a referit la egalitatea de gen, la ceea ce înseamnă ”gender sensitive Parliament” și nevoia reformării sistemului electoral, precum și la rolul femeilor în politică și în societate în ansamblu.

Totodată, avocatul Gabriel Zbârcea a abordat și recenta Directivă privind echilibrul de gen.

Acum 2 săptămâni, Consiliul European a adoptat textul final al Directivei privind echilibrul de gen în organele de conducere ale societăților. Propunerea acestei directive a fost inițiată în 2012 și, iată că, după 10 ani, avem o formă finală a acesteia. Directiva va trebui transpusă în legislațiile naționale și prevede că cel puțin 40% din posturile de administrator neexecutiv din societățile cotate la bursă ar trebui să fie deținute de membri ai sexului subreprezentat până în 2026.

Dacă statele membre ar alege să aplice noile norme atât administratorilor executivi, cât și celor neexecutivi, ținta ar fi de 33% din toate posturile de administrator până în 2026”, a spus Gabriel Zbârcea, Managing Partner la Casa de Avocatură ”Țucă, Zbârcea & Asociații”

”Sunt necesare în continuare eforturi susținute pentru echilibrarea balanței de gen”

În intervenția sa, avocatul Gabriel Zbârcea a accentuat asupra faptului că măsurile trebuie implementate în doi ani, pașii importanți care s-au făcut și se fac având nevoie și de alte ”eforturi susținute pentru echilibrarea balanței de gen”.

Directiva despre care am vorbit va fi votată luna aceasta de Parlamentul European, dar, după ce va intra în vigoare, statele membre vor avea la dispoziție 2 ani pentru implementarea măsurilor.

Așadar, se fac pași importanți, dar sunt necesare în continuare eforturi susținute pentru echilibrarea balanței de gen. Femeile merită și trebuie să fie încurajate în aspirațiile lor profesionale, pentru că la nivelul ocupării forței de muncă, al remunerării sau al ocupării de poziții influente sunt cele mai mari discrepanțe”, a mai spus avocatul Gabriel Zbârcea în timpul conferinței ”Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”.