Vremea extremelor! Cod galben de ploi și furtuni în vestul țării. Sudul clocotește la 40 de grade

Publicat: 13 07. 2023, 09:49
Foto: Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie a emis o mai multe avertizări de tip nowcasting cod galben de averse torențiale, grindină și vijelii valabile joi dimineață.

Așadar, în intervalul 13-07-2023 ora 9:30 până ora 10:30, în județul Arad, în localitățile: Arad, Pecica, Lipova, Nădlac, Șiria, Vladimirescu, Vinga, Târnova, Secusigiu, Zimandu Nou, Zăbrani, Ghioroc, Șagu, Semlac, Buteni, Almaș, Fântânele, Bârzava, Livada, Felnac, Șeitin, Iratoșu, Covăsinț, Șofronea, Tauț, Conop, Păuliș, Vărădia de Mureș, Zădăreni, Peregu Mare, Dieci, Chisindia, Dezna, Ususău, Bata, Șilindia, Frumușeni, Șiștarovăț, se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…60 km/h, posibil vijelie, descărcări electrice, posibil grindină, local averse care vor acumula peste 20 l/mp.

Un al doilea cod galben este valabil între orele 13-07-2023 ora 9:00 până la ora 10:30, în județul Arad: Sântana, Ineu, Chișineu-Criș, Curtici, Pâncota, Sebiș, Târnova, Macea, Șicula, Zimandu Nou, Șimand, Apateu, Bocsig, Sintea Mare, Beliu, Mișca, Craiva, Seleuș, Cermei, Șepreuș, Zărand, Iratoșu, Șofronea, Grăniceri, Socodor, Bârsa, Olari, Archiș, Pilu, Dorobanți, Dezna, Hășmaș, Cărand, Moneasa, Șilindia, Ignești și județul Bihor.

Se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…60 km/h, posibil vijelie, descărcări electrice, posibil grindină, local averse care vor acumula peste 20 l/mp.

Caniculă în România

Joi (13 iulie), valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38…40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18…22 de grade.