Vremea rea continuă! Cod galben de ploi în România

Publicat: 18 04. 2023, 10:35
Sursa FOTO: Facebook

Vremea rea continuă! Administrația Națională de meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de ploi însemnate cantitativ și vânt. Patru județe sunt vizate de avertizarea meteo.

De asemenea, mai există și o informare meteo de ploi și temperaturi scăzute valabilă până pe 20 aprilie.

În intervalul 18 aprilie, ora 18 – 20 aprilie, ora 20, local și temporar va ploua în centrul, sudul și estul țării. Se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp îndeosebi în zonele de deal și de munte. Pe arii restrânse mai ales pe parcursul zilei de joi (20 aprilie) vor fi descărcări electrice și grindină.

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini de peste 1700 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.

COD GALBEN

În intervalul 18 aprilie, ora 22 – 19 aprilie, ora 18, în Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă și, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.