Cristoiu dezvăluie condiția ca Bolojan să plece acasă: Doar așa scap de acest blocaj

Publicat: 07 07. 2026, 11:32

Criza politică prelungită are ca efect menținerea guvernului Bolojan chiar până la toamnă, deși acesta a fost demis prin moțiune de cenzură. Eșecul validării unui premier în Parlament și tensiunile dintre partide complică orice negocieri. Totuși, există o soluție pentru ca guvernul Bolojan să fie scos de la putere, a explicat publicistul și analistul politic Ion Cristoiu în emisiunea Ai Aflat! Urmăriți integral emisiunea pe canalul de Youtube.

În viziunea lui Cristoiu, blocajul actual este greu de spart și presupune mai multe sincronizări.

Cum poate fi spart blocajul politic

În primul rând, așa cum a mai arătat istoria parlamentară după 1989, ar fi nevoie ca la un moment dat, anumite grupuri de parlamentari să se rupă din marile partide și să se regrupeze, a explicat cunoscutul jurnalist.

Dacă unul dintre cele 3 mari partide se rupe. Avem nevoie, noi avem grupuri de parlamentari fixate, nu se mai pot mișca. Am nevoie, ca și când a fost cu UNPR-ul sau cum a fost cu PDL-ul, la un moment dat dintr-un partid mare, PSD, PNL sau AUR, se rupe o grupare și am o rezervă de 50 de parlamentari. Pe care pot să-i mișc, domnule Cristache. Nu înțelegeți că la ora actuală nu pot fi mișcați? Adică îi lipesc pe ăia la PSD, la PNL, la USR și scap de această criză, de acest blocaj. Încă o dată, nu există în istorie. Imaginați-vă că ajungea ăla (n.r. – Adrian Veștea premier)… în primul rând că ajungea un nou guvern. Se întâmpla ceva, n-o mai vedeam pe Țoiu, sunteți de acord?

De unde vine marea putere a lui Bolojan

În altă ordine de idei, a mai punctat invitatul, marea forță exercitată de premierul demis în partidul său, al cărui președinte a fost reales la congresul din 21 iunie, vine din faptul că este încă premier, deși demis. Altfel spus, deține pârghiile de putere. Însă, dacă s-ar îndeplini acea mișcare enunțată de Cristoiu, Bolojan ar fi nevoit să intre în opoziție.

Doi, el (n,.r, – Ilie Bolojan) intră în opoziție. Foarte multă din puterea lui în partid vine din faptul că el e la putere, a conchis Cristoiu.

Ilie Bolojan se apropie cu pași repezi de cel mai lung interimat guvernamental din istoria postdecembristă a României. Executivul condus de Bolojan a intrat, azi, în cea de a 64a zi de funcționare după demiterea prin moțiune de cenzură depusă de AUR și PSD. Recordul de aproximativ 71 de zile este deținut de Emil Boc în 2009.