Ion Cristoiu explică de ce nu s-ar duce la Washington în locul lui Nicușor Dan: „Chiar și eu mă tem de Trump”
Invitat în cadrul emisiuniii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a explicat motivul pentru care el, dacă ar fi fost în locul președintelui Nicușor Dan, nu ar fi acceptat invitația la Washington, la Consiliul de Pace al lui Trump.
Ion Cristoiu a criticat decizia președintelui Nicușor Dan de a fi prezent la reuniunea Consiliului pentru Pace organizată la Washington, eveniment convocat de Donald Trump. Acesta a precizat că președintele american poate fi foarte imprevizibil și că te poți aștepta la orice din partea sa, iar Nicușor Dan nu este pregătit pentru astfel de situații. Publicistul a menționat că până și el se teme de Trump.
„De ce nu m-aș duce eu? Noi suntem oameni care ne adaptăm la realitate. Chiar și eu mă tem de Trump. Dacă te duci la Consiliul Europei, știi la ce să te aștepți, dacă intri într-un mini-market, știi că intri și zice una „Can I help you?”, dacă te duci în vizită în Anglia, știi cum e. În cazul lui Trump, nu știi, nimeni nu știe, pentru că el este show man și te poți pomeni în orice moment cu el că face ceva. Eu de-aia nu m-aș duce. Nu m-aș duce eu, care am o anumită inspirație de moment. În cazul lui, care e un împiedicat, cu atât mai mult,” a declarat Cristoiu.