Robert Turcescu: „SISTEMUL, dacă e îngrozit de ceva, e îngrozit de unu care își bagă nasul”
În emisiunea „Ai aflat cu Ionuț Cristache”, Cristian Tudor Popescu și-a exprimat opinia că un președinte ca Nicușor Dan ar fi un președinte comod și docil, sugerând că acesta ar accepta să i se „dea jucăria preferată”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.
Robert Turcescu a evidențiat că Nicușor Dan pare preocupat de dosare și aspectele legate de justiție, însă în același timp ar putea fi ușor influențabil, iar sistemul ar continua să funcționeze conform vechilor practici.
Robert Turcescu: „Un președinte ca Nicușor Dan va fi un președinte comod, docil i se va da jucăria preferată. Știi care jucăria preferată, știi” ?
Ionut Cristache: „Dosarele”.
Robert Turcescu: „Nicușor Dan ați văzut el când vorbește, vorbește și în dezbaterile televizate pe care le-a avut, el vorbea despre dosare. Lui îi place chestia asta”.
Jurnalistul a mai descris un alt candidat care are o energie și o activitate extrem de ridicată, care pare să aibă o hiperactivitate evidentă. Turcescu a remarcat că George Simion doarme foarte puțin, fiind mereu în mișcare, de dimineață până seara, participând la conferințe și deplasându-se constant în țară.
„Unul ca Simion, cum să spun, în momentul ăsta să nu zici că fac comparații, dar l-am văzut cu toții dacă vreți, nu că l-am văzut eu. Omul are hiperactivitate, uneori chiar cred că are și o problemă așa la modul ăsta, nu stă locului. El doarme 3-4h pe noapte. Dimineață e la Suceava, seara e la Găiești, la prânz mai face două conferințe de presă. El ca președinte, s-ar duce de colo, de colo, ca titirezul (…) S-ar duce la Guvern, s-ar duce în Parlament, s-ar duce peste ăia de la Servicii și la CSM, oriunde ar permite fișa postului (…) Sistemul, dacă e îngrozit de ceva, e îngrozit de unu care își bagă nasu” , afirmă jurnalistul.