Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Vacanțele în Italia sunt din ce în ce mai SCUMPE. Cât ar putea să plătească o familie pentru o săptămână, în această vară
08 iun. 2025, 19:10

Vacanțele în Italia sunt din ce în ce mai SCUMPE. Cât ar putea să plătească o familie pentru o săptămână, în această vară

CEO Alexandru Chirilă vorbește despre modul prin care ne putem proteja de devalorizarea LEULUI. Ce reprezintă regula celor „trei portofele”
08 iun. 2025, 18:46

CEO Alexandru Chirilă vorbește despre modul prin care ne putem proteja de devalorizarea LEULUI. Ce reprezintă regula celor „trei portofele”

CEO Alexandru Chirilă ne spune care este primul pas pentru a trăi o viață lipsită de griji: „Planul este de a fi DISCIPLINAT”
08 iun. 2025, 17:59

CEO Alexandru Chirilă ne spune care este primul pas pentru a trăi o viață lipsită de griji: „Planul este de a fi DISCIPLINAT”

Aflat în Coreea de Nord, acest turist a cerut să fie TUNS precum Kim Jong Un, într-o frizerie din Phenian. Ce a urmat
08 iun. 2025, 15:55

Aflat în Coreea de Nord, acest turist a cerut să fie TUNS precum Kim Jong Un, într-o frizerie din Phenian. Ce a urmat

Vlad Ciurea DEZVĂLUIE temperatura la care trebuie setat aerul condiționat pentru a ne menține creierul sănătos, vara
08 iun. 2025, 14:52

Vlad Ciurea DEZVĂLUIE temperatura la care trebuie setat aerul condiționat pentru a ne menține creierul sănătos, vara

TEST de logică | Găsiți toate cele 3 diferențe între cei doi ciobănași din imagine!
08 iun. 2025, 14:01

TEST de logică | Găsiți toate cele 3 diferențe între cei doi ciobănași din imagine!

BANC | Bulă și aniversarea de 10 ani a căsătoriei
08 iun. 2025, 13:07

BANC | Bulă și aniversarea de 10 ani a căsătoriei

AVERTISMENT pentru clienții băncilor care retrag bani de la bancomatele din străinătate. Aceste operațiuni pot include multiple taxe și comisioane
08 iun. 2025, 12:30

AVERTISMENT pentru clienții băncilor care retrag bani de la bancomatele din străinătate. Aceste operațiuni pot include multiple taxe și comisioane

Se întâmplă în România, în iunie 2025: O MINI-GARSONIERĂ de doar 15 metri pătrați costă 82.000 de euro! Mai mult, este la demisol și necesită renovare
08 iun. 2025, 12:05

Se întâmplă în România, în iunie 2025: O MINI-GARSONIERĂ de doar 15 metri pătrați costă 82.000 de euro! Mai mult, este la demisol și necesită renovare

Polițiștii germani au împușcat MORTAL o femeie care a atacat cu un cuțit doi trecători, la Munchen
08 iun. 2025, 11:39

Polițiștii germani au împușcat MORTAL o femeie care a atacat cu un cuțit doi trecători, la Munchen

Un bărbat a MURIT după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp
08 iun. 2025, 10:43

Un bărbat a MURIT după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp

Care este cel mai bun LEMN pentru grătar. Trebuie să fie de esență tare, pentru o ardere uniformă și căldură constantă
07 iun. 2025, 18:17

Care este cel mai bun LEMN pentru grătar. Trebuie să fie de esență tare, pentru o ardere uniformă și căldură constantă

Un fermier francez a descoperit într-un pârâu aflat pe terenul său o adevărată COMOARĂ. Specialiștii spun că ar valora aproape 4 miliarde de euro
07 iun. 2025, 17:50

Un fermier francez a descoperit într-un pârâu aflat pe terenul său o adevărată COMOARĂ. Specialiștii spun că ar valora aproape 4 miliarde de euro

Zilele norocoase pentru fiecare ZODIE, în iunie 2025. Cine sunt nativii care dau lovitura pe plan financiar și personal
07 iun. 2025, 16:22

Zilele norocoase pentru fiecare ZODIE, în iunie 2025. Cine sunt nativii care dau lovitura pe plan financiar și personal

Bucătarul unui centru de îngrijiri paliative a DEZVĂLUIT ce mănâncă bolnavii aflați pe patul de moarte. „A fost peste măsură de fericită”
07 iun. 2025, 15:46

Bucătarul unui centru de îngrijiri paliative a DEZVĂLUIT ce mănâncă bolnavii aflați pe patul de moarte. „A fost peste măsură de fericită”

FRUCTUL care reduce apariția cancerului. Mulți îl cresc în curte, dar puțini cunosc beneficiile sale uimitoare pentru organism
07 iun. 2025, 15:10

FRUCTUL care reduce apariția cancerului. Mulți îl cresc în curte, dar puțini cunosc beneficiile sale uimitoare pentru organism

Cum s-a încheiat SCANDALUL izbucnit între Lidl Pașcani și ANPC, încă din 2013, în urma unui control la produsele alimentare, extins și la cosmetice
07 iun. 2025, 14:20

Cum s-a încheiat SCANDALUL izbucnit între Lidl Pașcani și ANPC, încă din 2013, în urma unui control la produsele alimentare, extins și la cosmetice

Oamenii de știință au aflat: Persoanele născute în aceste 3 luni sunt cele mai INTELIGENTE
07 iun. 2025, 13:17

Oamenii de știință au aflat: Persoanele născute în aceste 3 luni sunt cele mai INTELIGENTE

7 ani de probleme financiare pentru această ZODIE, potrivit faimoasei Mariana Cojocaru: „Va trebui să iei decizii dificile”
07 iun. 2025, 12:03

7 ani de probleme financiare pentru această ZODIE, potrivit faimoasei Mariana Cojocaru: „Va trebui să iei decizii dificile”

ILUZIE optică virală | Doar 1 dintre 100 de oameni poate găsi fluturașul ascuns în această imagine
07 iun. 2025, 11:42

ILUZIE optică virală | Doar 1 dintre 100 de oameni poate găsi fluturașul ascuns în această imagine

BANC | Bulă, la doctor, cu mâna în ghips
07 iun. 2025, 11:14

BANC | Bulă, la doctor, cu mâna în ghips

LOCUL ascuns din centrul României, care este o adevărată legendă situată între stânci înalte și ape cristaline
07 iun. 2025, 10:58

LOCUL ascuns din centrul României, care este o adevărată legendă situată între stânci înalte și ape cristaline

Aparatul electrocasnic din casă care îți CREȘTE factura la energie electrică, fără să știi
06 iun. 2025, 15:05

Aparatul electrocasnic din casă care îți CREȘTE factura la energie electrică, fără să știi

Scandal și revoltă printre credincioși, după ce casa părintească a lui Arsenie Boca a fost scoasă la VÂNZARE. Prețul cerut ridică semne de întrebare
06 iun. 2025, 14:07

Scandal și revoltă printre credincioși, după ce casa părintească a lui Arsenie Boca a fost scoasă la VÂNZARE. Prețul cerut ridică semne de întrebare

Un fost primar dintr-o comună buzoiană acuză un recidivist că l-a LOVIT intenționat cu mașina, în Prahova. La mijloc se află un conflict mai vechi
06 iun. 2025, 13:15

Un fost primar dintr-o comună buzoiană acuză un recidivist că l-a LOVIT intenționat cu mașina, în Prahova. La mijloc se află un conflict mai vechi

Cod portocaliu de furtuni și averse în 12 județe și cod galben de vreme INSTABILĂ în jumătate din țară. Cum va fi vremea în București
06 iun. 2025, 12:40

Cod portocaliu de furtuni și averse în 12 județe și cod galben de vreme INSTABILĂ în jumătate din țară. Cum va fi vremea în București

UE, regulă nouă pentru proprietarii de apartamente care oferă cazare în regim hotelier. ANAF a început deja controalele
06 iun. 2025, 11:21

UE, regulă nouă pentru proprietarii de apartamente care oferă cazare în regim hotelier. ANAF a început deja controalele

Un ghid italian, în vârstă de 83 de ani, le-a STRICAT vacanța mai multor români, prin comportamentul său. Cum au reacționat aceștia?
06 iun. 2025, 10:39

Un ghid italian, în vârstă de 83 de ani, le-a STRICAT vacanța mai multor români, prin comportamentul său. Cum au reacționat aceștia?

Elevii claselor a XII-a  termină cursurile vineri și se pregătesc de BACALAUREAT. Care este calendarul examenelor
06 iun. 2025, 09:16

Elevii claselor a XII-a termină cursurile vineri și se pregătesc de BACALAUREAT. Care este calendarul examenelor

BANCUL ZILEI | La turnul de control al unui aeroport, se aude vocea unui om beat
06 iun. 2025, 08:20

BANCUL ZILEI | La turnul de control al unui aeroport, se aude vocea unui om beat

Se repetă MEGA-CANICULA din 2024 în România? Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
06 iun. 2025, 08:00

Se repetă MEGA-CANICULA din 2024 în România? Anunțul făcut de meteorologii Accuweather

BANCUL de vineri | Soția pleacă în deplasare, soțul rămâne acasă pentru o săptămână
06 iun. 2025, 07:25

BANCUL de vineri | Soția pleacă în deplasare, soțul rămâne acasă pentru o săptămână

Sorin Constantinescu, despre PALMA încasată de Emmanuel Macron de la soția sa: „Și-a meritat-o!”
03 iun. 2025, 14:40