Mirabela Năstase

Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri cu personalități din România, au urmat alți trei ani la trustul Intact (site-urile happy channel și a1.ro), unde a realizat materiale SEO și subiecte la zi. După perioada Intact, au urmat alți patru ani la publicația Playtech, unde a tratat subiectele importante ale zilei. De la data de 1 octombrie 2024, Mirabela Năstase face parte din echipa Gândul.

După TRAGEDIA din Coreea de Sud, un avion Air Canada a luat foc în timpul aterizării la Halifax. Ce se întâmplă cu pasagerii
29 dec. 2024, 15:43

După TRAGEDIA din Coreea de Sud, un avion Air Canada a luat foc în timpul aterizării la Halifax. Ce se întâmplă cu pasagerii

Crește numărul mașinilor FURATE care ajung în România. Poliţiştii de frontieră au descoperit peste 300 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor
29 dec. 2024, 15:22

Crește numărul mașinilor FURATE care ajung în România. Poliţiştii de frontieră au descoperit peste 300 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor

REACȚIA unei romance întoarse din Germania când a văzut prețurile din România: „E prăpăd, e durere”
29 dec. 2024, 14:29

REACȚIA unei romance întoarse din Germania când a văzut prețurile din România: „E prăpăd, e durere”

Sunt schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 IANUARIE 2025. Ce trebuie să știe aceștia
29 dec. 2024, 13:50

Sunt schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 IANUARIE 2025. Ce trebuie să știe aceștia

Accident teribil pe o șosea din Sibiu. Două mașini s-au izbit violent, o fetiță de șase ani a MURIT pe loc
29 dec. 2024, 12:26

Accident teribil pe o șosea din Sibiu. Două mașini s-au izbit violent, o fetiță de șase ani a MURIT pe loc

Ce să porți în noaptea de REVELION. Care este culoarea care aduce noroc în 2025
29 dec. 2024, 12:09

Ce să porți în noaptea de REVELION. Care este culoarea care aduce noroc în 2025

Un bătrân din Italia a fost lăsat fără CASĂ și fără bani de badantă. I-a golit și contul, și l-a lăsat fără un apartament
29 dec. 2024, 10:31

Un bătrân din Italia a fost lăsat fără CASĂ și fără bani de badantă. I-a golit și contul, și l-a lăsat fără un apartament

Alimentul care nu trebuie folosit niciodată în salata Boeuf, potrivit medicului Anca Hâncu
29 dec. 2024, 09:57

Alimentul care nu trebuie folosit niciodată în salata Boeuf, potrivit medicului Anca Hâncu

Bancul de duminică | Ce fac corporatiștii cu prima de Crăciun, de fapt
29 dec. 2024, 09:21

Bancul de duminică | Ce fac corporatiștii cu prima de Crăciun, de fapt

Ultimele mesaje ale unui pasager al avionului Jeju Air confirmă ipoteza autorităților privind dezastrul aviatic din Coreea de Sud
29 dec. 2024, 09:01

Ultimele mesaje ale unui pasager al avionului Jeju Air confirmă ipoteza autorităților privind dezastrul aviatic din Coreea de Sud

Patru ZODII care vor avea parte fericire, bani și noroc până pe 4 ianuarie. Va fi o perioadă minunată pentru ele
29 dec. 2024, 08:30

Patru ZODII care vor avea parte fericire, bani și noroc până pe 4 ianuarie. Va fi o perioadă minunată pentru ele

Care sunt cele două CUVINTE din limba română pe care le-ai folosit greșit până acum. Le auzi tot timpul de sărbători
28 dec. 2024, 16:02

Care sunt cele două CUVINTE din limba română pe care le-ai folosit greșit până acum. Le auzi tot timpul de sărbători

Neti Sandu, primele PREVIZIUNI despre 2025. Care va fi cea mai avantajată zodie în Noul An
28 dec. 2024, 15:38

Neti Sandu, primele PREVIZIUNI despre 2025. Care va fi cea mai avantajată zodie în Noul An

Ce a descoperit un clujean în punga de FĂINĂ, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”
28 dec. 2024, 14:34

Ce a descoperit un clujean în punga de FĂINĂ, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Cum a protestat o femeie din Ucraina la Vatican. S-a dezbrăcat la bustul gol și a vrut să fure figurina pruncului Iisus
28 dec. 2024, 13:51

Cum a protestat o femeie din Ucraina la Vatican. S-a dezbrăcat la bustul gol și a vrut să fure figurina pruncului Iisus

Rețeta de cheesecake cu care o româncă a devenit VIRALĂ pe Internet. Se prepară rapid și faci furori cu ea la masa de Revelion
28 dec. 2024, 13:09

Rețeta de cheesecake cu care o româncă a devenit VIRALĂ pe Internet. Se prepară rapid și faci furori cu ea la masa de Revelion

Ingredientul natural care te scapă rapid de grăsimea de pe aragaz. NU e nevoie de oțet sau bicarbonat de sodiu
28 dec. 2024, 12:29

Ingredientul natural care te scapă rapid de grăsimea de pe aragaz. NU e nevoie de oțet sau bicarbonat de sodiu

Scene șocante la Râmnicu Vâlcea. Un individ înarmat cu un cuțit și o șurubelniță amenința trecătorii în plină stradă. A fost imobilizat de jandarmi
28 dec. 2024, 11:19

Scene șocante la Râmnicu Vâlcea. Un individ înarmat cu un cuțit și o șurubelniță amenința trecătorii în plină stradă. A fost imobilizat de jandarmi

Program special în magazine de Anul Nou 2025. Iată când poți face cumpărături de la SUPERMARKETURI
28 dec. 2024, 10:57

Program special în magazine de Anul Nou 2025. Iată când poți face cumpărături de la SUPERMARKETURI

MrBeast, YouTuberul care a făcut celebră Salina de la Turda, a închiriat piramidele din Egipt. Cât l-a costat pentru aventura pentru 100 de ore
28 dec. 2024, 10:09

MrBeast, YouTuberul care a făcut celebră Salina de la Turda, a închiriat piramidele din Egipt. Cât l-a costat pentru aventura pentru 100 de ore

TRUMP cere Curții Supreme să nu se pronunțe încă asupra legii care ar putea să interzică TikTok, ca să-i dea timp să negocieze cu el compania
28 dec. 2024, 09:30

TRUMP cere Curții Supreme să nu se pronunțe încă asupra legii care ar putea să interzică TikTok, ca să-i dea timp să negocieze cu el compania

Organizezi petrecerea de Revelion? Câte sticle de alcool trebuie să cumperi, în funcție de numărul de invitați
28 dec. 2024, 08:36

Organizezi petrecerea de Revelion? Câte sticle de alcool trebuie să cumperi, în funcție de numărul de invitați

Preparatul de pe masa de Crăciun care stimulează creierul, potrivit medicului Vlad Ciurea. Iată care fel de mâncare te face mai inteligent
26 dec. 2024, 15:24

Preparatul de pe masa de Crăciun care stimulează creierul, potrivit medicului Vlad Ciurea. Iată care fel de mâncare te face mai inteligent

Horoscop CHINEZESC pentru vineri, 27 decembrie 2024. Tigrul este foarte impulsiv și va pierde
26 dec. 2024, 14:31

Horoscop CHINEZESC pentru vineri, 27 decembrie 2024. Tigrul este foarte impulsiv și va pierde

O mamă percepe TAXĂ familiei pentru pregătirea meselor de Crăciun: „Va fi scump”
26 dec. 2024, 13:26

O mamă percepe TAXĂ familiei pentru pregătirea meselor de Crăciun: „Va fi scump”

Ce mai face și cum arată Ștefan Hrușcă la cei 67 de ani. Toată lumea îi iubește colindele
26 dec. 2024, 12:56

Ce mai face și cum arată Ștefan Hrușcă la cei 67 de ani. Toată lumea îi iubește colindele

Ce apă trebuie să bei în funcție de vârstă și ce trebuie să conțină eticheta apei plate atunci când o cumpărăm
26 dec. 2024, 12:20

Ce apă trebuie să bei în funcție de vârstă și ce trebuie să conțină eticheta apei plate atunci când o cumpărăm

Actorul din Baby Driver, Hudson Meek, a murit la vârsta de 16 ani, după ce a căzut dintr-o mașină aflată în mișcare
26 dec. 2024, 11:25

Actorul din Baby Driver, Hudson Meek, a murit la vârsta de 16 ani, după ce a căzut dintr-o mașină aflată în mișcare

Cum a vrut Florian Coldea să-și fure teza de doctorat. Gabriel Oprea: ”Venise cu o geantă mai mare, probabil cât să încapă o teză de doctorat”
26 dec. 2024, 10:27

Cum a vrut Florian Coldea să-și fure teza de doctorat. Gabriel Oprea: ”Venise cu o geantă mai mare, probabil cât să încapă o teză de doctorat”

Cum afli dacă telefonul tău este ascultat. Semnele clare că ți se ascultă apelurile și ți se citesc mesajele
26 dec. 2024, 09:38

Cum afli dacă telefonul tău este ascultat. Semnele clare că ți se ascultă apelurile și ți se citesc mesajele

Cele două ZODII care vor trece prin schimbări majore din 26 decembrie 2024. Își vor transforma radical viața
26 dec. 2024, 09:03

Cele două ZODII care vor trece prin schimbări majore din 26 decembrie 2024. Își vor transforma radical viața

Tradiții și superstiții în a doua zi de Crăciun. Ce NU e bine să faci azi, de Soborul Maicii Domnului, ca să îți meargă bine în 2025
26 dec. 2024, 08:34

Tradiții și superstiții în a doua zi de Crăciun. Ce NU e bine să faci azi, de Soborul Maicii Domnului, ca să îți meargă bine în 2025

Directorul unui spital a salvat viața unei femei, după un accident rutier. „În fața mea, la vreo sută de metri, o persoană întinsă pe șosea”
25 dec. 2024, 15:40