Prima pagină » Actualitate » Cazinoul din Constanța se va redeschide săptămâna viitoare. „Concerte, spectacole, parade şi surprize artistice”

Cazinoul din Constanța se va redeschide săptămâna viitoare. „Concerte, spectacole, parade şi surprize artistice”

Cazinoul din Constanța se va redeschide săptămâna viitoare. „Concerte, spectacole, parade şi surprize artistice”

Primăria Constanța a anunțat că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va putea fi vizitat în intervalul 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Aici au fost pregătite concerte, spectacole, parade și surprize artistice, care vor avea loc în intreiorul Cazinoului, dar și pe faleză.

„Între 21 şi 25 mai, în cadrul Zilelor Constanţei, Cazinoul va putea fi vizitat de toţi cei care îi cunosc povestea sau care sunt gata să o descopere. Va fi o sărbătoare a oraşului şi a memoriei lui – o reîntâlnire între Constanţa de ieri şi cea de azi. Pentru a marca acest moment unic, Primăria Municipiului Constanţa a pregătit un program special: concerte, spectacole, parade şi surprize artistice, care vor avea loc atât în interiorul Cazinoului

Situat în Centrul Istoric al Constanței, Cazinoul este o clădire emblematică a orașului, un proiect al arhitectului elveţian Daniel Renard, realizat în stilul opulent al Art Nouveau şi inaugurat în 15 august 1910, în prezenţa principelui Ferdinand. După trecerea repetată a clădirii în administrația statului, iar apoi în cea privată, Cazinoul a fost abandonat, iar în anii 2000, acesta se afla în paragină.

Autoritățile locale au încercat încă din anul 2012 să găsească fondurile și soluțiile necesare pentru reabilitarea și consolidarea sa. La nivel CNI, în perioada 2012-2018 s-au derulat trei proceduri de achiziție publică în ce privește reabilitarea acestui obiectiv de investiții. Principalele motive ale anulării procedurilor demarcate de-a lungul timpului de către CNI au fost reprezentat de lipsa unor operatori economici capabili să îndeplinească toate condiţiile impuse de caietele de sarcini.

Contractul pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța a fost semnat pe 20 decembrie 2019, cu asocierea Aedificia Carpati SA & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & SC Tehnoinstal SRL (declarată câştigătoare în urma finalizării procedurii de achiziţie publică).

Potrivit contractului, au fost făcute lucrări de consolidare și restaurare ale clădirii principale (S+P+1E+M, pod parţial şi rampă de acces către subsol), precum şi a zonelor exterioare (reabilitare platformă terasă, reţele utilităţi, zid de apărare şi balustradă).

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli