CNIR SA a semnat contractul de proiectare si executie aferent Lotului 4 al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni (A8)

Publicat: 02 07. 2026, 19:00
Actualizat: 03 07. 2026, 17:03

Astazi, 02.07.2026, CNIR SA a semnat contractul de proiectare si executie aferent Lotului 4 al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni (A8) cu Asocierea ITINERA S.p.A. – ICM S.p.A. – SAIPEM S.p.A., contract in cadrul caruia Tecnic Consulting Engineering România, membră a grupului RCI Holding, va asigura serviciile de proiectare.

Acest nou proiect poarta responsabilitatea dezvoltării tehnice a unui tronson strategic de 15,5 km, o legătură vitală între România și Republica Moldova si vine ca o confirmare firească a expertizei consolidate a Tecnic Consulting Engineering România pe marile șantiere ale României, completand portofoliul companiei cu o experienta de 19 ani in domenii precum infrastructura rutiera si autostrazi, infrastructura feroviara si transport urban si infrastructura civila si edilitara.

De asemenea, acest proiect consolidează prezența Tecnic Consulting Engineering România în Republica Moldova, țară în care activeaza încă din anul 2014 și unde a dezvoltat până în prezent un portofoliu complex de contracte în infrastructura rutieră și feroviară.

Autostrada Targu Neamt – Iasi – Ungheni face parte din Coridorul de conectivitate 4 (Coridorul Unirii) care este compus din 9 proiecte de autostrada care conecteaza Moldova de Transilvania prin partea central-nordica a Romaniei si de asemenea din coridorul strategic de mobilitate militară avut în vedere în cadrul inițiativei Uniunii Europene privind Mobilitatea Militară/Readiness 2030.

Tronsonul 4 al Autostrazii Târgu Neamţ – laşi – Ungheni se dezvolta între km 77+800 – km 93+270, avand o lungime de 15,470 km, incluzand 2 noduri rutiere, dintre care un Nod Rutier de Perspectivă pentru conexiunea autostrăzii A8 cu Drum de Legătură la Aeroportul laşi şi Spitalul Regional laşi la km 82+210 si Nodul rutier cu DJ249 – Golaiesti la km 90+790, un numar de 14 lucrari de arta majore, un tunel artificial tip bolta cu lungime de 440 m si un tunel natural cu o lungime de cca. 1,70 km, precum si importante lucrari de consolidare, hidrotehnice si de protectie a mediului.

De asemenea, in scopul contractului este inclus un tronson de autostradă în lungime de 4,7 km pe teritoriul Republicii Moldova, între Podul peste Prut de la Ungheni și Centura Ungheni, care include si realizarea unui Nod rutier denivelat cu pasaj peste calea ferată și Centura existentă, în continuarea lucrărilor de la Podul peste Prut de la Ungheni.

Durata de Executie este de 46 luni din care 10 luni alocate perioadei de proiectare si 36 luni alocate perioadei de executie.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează prin utilizarea instrumentului financiar „Acțiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE), precum și de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Proiectul face parte din Categoria 1 – Military Mobility, inclusiv counter-mobility, conform Regulamentului Consiliului (UE) nr. 2025/1106 din 27 mai 2025 privind instituirea instrumentului Security Action for Europe (SAFE) through the Reinforcement of the European Defence Industry.

Proiectarea și execuția vor asigura capacitatea infrastructurii de a permite deplasarea eficientă a vehiculelor militare și cu dublă utilizare, precum și transportul echipamentelor, materialelor și logisticii aferente apărării, pe axa transfrontalieră România – Republica Moldova iar soluțiile tehnice adoptate vor lua în considerare necesitatea asigurării unor capacități previzibile și, după caz, dedicate pentru  logistica de apărare, în corelare cu cadrul SAFE și cu extinderile transfrontaliere planificate.