Destiny Park a împlinit 3 ani și a depășit jumătate de milion de vizitatori. Destiny Park Iași se deschide în 2026

Publicat: 03 10. 2025, 19:57
Actualizat: 03 10. 2025, 19:59

Destiny Park, primul parc de Edutainment (învățare prin joacă) din România și cel mai mare din Europa de Est, a aniversat 3 ani de la deschidere.

De la inaugurarea sa, micul oraș dedicat copiilor cu vârste între 3 și 14 ani a devenit o destinație de referință pentru familii, școli și cadre didactice. Doar în cel de-al treilea an de funcționare, parcul a fost vizitat de 214.172 de copii și părinți din România și din străinătate, iar prin intermediul Fundației Destiny Park 8.781 de copii au beneficiat de acces gratuit la experiențe educative unice.

Destiny Park promovează învățarea alternativă și îi sprijină pe toți cei interesați în procesul educațional, fiind deja alegerea principală pentru sute de școli care organizează aici programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Copiii au ocazia să exploreze meserii ale viitorului, să își dezvolte creativitatea, gândirea critică și spiritul de echipă, într-un mod inovator și captivant.

În cei 3 ani, peste jumătate de milion de vizitatori, din țară și din străinătate au descoperit universul Destiny Park, locul unde copiii învață, experimentează și se distrează prin 43 de experiențe de role-play inspirate din domenii variate – de la medicină, mass-media și IT&C, la sport, industrie alimentară sau protecția mediului. Toate activitățile sunt gândite de o echipă de specialiști, sub coordonarea Uraniei Cremene.

Urania Cremene, expert în parenting și Ambasador Destiny Park:Sunt în această poveste cu 2 ani înainte să se deschidă Destiny Park la București. În momentul în care am aflat despre acest concept am spus:  Vreau și eu să mă implic, să ajut și să învăț alături de copii, de părinți și de colegi. Cea mai mare parte dintre colegii noștri din Destiny Park au fost instruiți cu metodologia All About Parenting. Noi am adus conceptul de Edutainment (învățare prin joacă) în România și deja a prins rădăcini. Copiii învață cel mai bine în momentul când se distrează. Cu cât un copil se simte mai bine, râde în momentul în care învață, cu atât informația intră și rămâne. Îi urez lui Destiny Park foarte mulți ani în care să ofere copiilor educație și distracție în același timp.”

La 3 ani de la deschidere, Destiny Park își consolidează poziția ca destinația numărul 1 de Edutainment (învățare prin joacă) din România, un loc unde învățarea devine joacă, iar joaca se transformă în educație pentru viitor. Iar acest lucru înseamnă și startul proiectului Destiny Park Iași, care va fi inaugurat în 2026 la Moldova Mall.

Destiny Park s-a născut din dorința de a le oferi copiilor o lume în care joaca și învățarea merg mână în mână. În acești ani am văzut câtă bucurie și curiozitate aduce experiența noastră și suntem recunoscători pentru încrederea părinților și a profesorilor. Anul viitor visul nostru crește: ajungem la Iași, astfel copiii din Moldova vor avea parte de magia Destiny Park și vor descoperi, prin joc, drumul spre viitorul lor. Dacă în București în acest ultim an ni s-au alăturat companii precum BCR, Leroy Merlin, Artesana, Apa Nova Veolia, Veruvis Kids, Krantz, adică atât companii multinaționale, cât și locale, ne așteptăm ca și la Iași partenerii să vină în număr mare pentru că programele și proiectele educaționale aduc mereu plus valoare.   ” – Ana-Maria Pascaru, Director de Marketing Destiny Park.

Pe tot parcursul anului școlar 2024-2025, prin Fundația Destiny Park au fost organizate seminarii dedicate cadrelor didactice și părinților, seminarii susținute de Urania Cremene și Iancu Guda, iar în anul școlar 2025-2026 aceste seminarii continuă.

Caravana „Făurim Destine”, un alt proiect marca Destiny Park, pornește într-o nouă călătorie în școlile din Capitală. Campania este construită în jurul a 4 piloni importanți – Educație Financiară și Antreprenoriat; Prim Ajutor, Viață Sănătoasă, Sport; Mediu, Sustenabilitate și Dezvoltare Durabilă; Siguranță și Educație Rutieră – și este spijinită atât de companii private, cât și de parteneri instituționali.

 

Partenerii Destiny Park până în acest moment sunt Lidl România, Regina Maria, Samsung, BCR, Digi24, Rodbun, Rovere, Optiblu, Dr.Max, Kiss FM, Bioderma, Artesana, Leroy Merlin, Apa Nova Veolia, LEGO,  Arctic, Ariel, Cognizant, Turkish Airlines, Cărturești, Zentiva, HILS Development, Dorna, Coral Travel, Xanadu Resort, Pizzeria Volare, Vladila, SIXT, Veruvis Kids, Philips Sonicare, Elgydium, Dental Elite, Netafim, Reinke, KMW Systems, Rent for Comfort, Cineplexx, Hotel Sinaia, Krantz.

Parteneri instituțional: Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Apărării Naționale, Fundația Metropolis.

Parteneri media: Digi24, Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Grupul Gândul.

Despre Destiny Park

Destiny Park este cel mai mare parc de edutainment din Sud-Estul Europei și primul de acest fel din România. Este dedicat copiilor între 3 și 14 ani și este locul în care copiii învață prin joc. Parcul este situat în zona Băneasa pe o suprafață de peste 5000 mp și are 177 de locuri de parcare. Destiny Park este membru al IAAPA (International Association of Amusement Parks and Attractions), asociația globală din industria dedicată divertismentului.