O acțiune caritabilă a fost inițiată în Ploiești, pentru susținerea investițiilor în spitale. „Suntem datori să ne implicăm în comunitate”

Publicat: 14/10/2022, 13:05

Compania Mrs Residence și Fundația Metropolis condusă de Codin Maticiuc derulează o acțiune caritabilă în Ploiești, inițiativa #spitalepublicedinbaniprivati.

Conducerea Spitalului de Pediatrie din Ploiești și lideri din mediul de afaceri și asociativ au participat recent la un eveniment de presă pentru lansarea unui proiect caritabil. Este vorba de Anca Miu, directorul spitalului, Dan Constantin Aldea, director executiv Maristar – MRS Residence și Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis.

„Până la realizarea unui spital municipal nou avem nevoie de o nouă cameră în care să primim copiii și părinții. Actuala unitate de primiri urgențe nu face față afluxului mare de pacienți, care a ajuns anual la peste 40.000 de persoane” a declarat managerul Spitalului de Pediatrie, Anca Miu.

Directorul spitalului a precizat că suma necesară extinderii și modernizării UPU a fost evaluată în 2019 la 100.000 de euro, însă din cauza majorării prețurilor la materiale de construcții și servicii, investiția ar fi cel puțin cu 50% mai mare decât înainte de pandemie.

„Suntem datori să ne implicăm în comunitate și de aceea am ales acest proiect, alături de Fundația Metropolis a lui Codin Maticiuc, care derulează proiecte similare în mai multe orașe din țară. Vom face tot ce depinde de noi pentru ca spitalul de copii să aibă o unitate de primiri urgențe modernă” a declarat Dan Constantin Aldea, director executiv Maristar – MRS Residence. Omul de afaceri a precizat că firma pe care o reprezintă nu va participa la selecția de oferte pentru desemnarea constructorului care va realiza investiția, conform unui comunicat de presă.

Mulți artiști și-au manifestat dorința de a cânta gratuit

„Când am aflat că o firmă din Ploiești este dispusă să facă acest proiect, am acceptat imediat să dublez suma strânsă din conturile fundației mele. Intenționăm să organizăm la Ploiești un super-concert, cu artiști care sunt deja ambasadori ai proiectului nostru pentru modernizarea spitalelor de stat cu fonduri private. Încă nu am definitivat lista celor care vor urca pe scenă, dar vă pot spune că mulți artiști și-au manifestat dorința de a cânta gratuit, la Ploiești, pentru spitalul de copii”, a declarat, la rândul său, Codin Maticiuc.

Fundatia Metropolis, prin inițiativa #spitalepublicedinbaniprivati e deja prezentă la mai multe spitale din România, atât prin acțiuni de renovare, cât și utilare/dotare a spitalelor de stat. De exemplu, doar la Spitalul Fundeni, suma investita se apropie de 1 milion de euro, după renovarea secțiilor de Hematologie Pediatrică si Nefrologie Pediatrică, urmând a începe și secția de Chirurgie.

Organizatorii au promis că în cel mai scurt timp posibil vor anunța data concertului, locul de desfășurare, dar și prețul biletelor, conform comunicatului transmis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×