Parlamentarii AUR, opriți de jandarmi la Ministerul Sănătății! George Simion spune că a venit cu o „ofertă” pentru Vlad Voiculescu

Publicat: 31 01. 2021, 14:07
Actualizat: 31 01. 2021, 14:14

Opt dintre parlamentarii  AUR, printre care și liderul partidului, George Simion, au mers, duminică, în fața Ministerului Sănătății. Aceștia îi cer demisia ministrului Vlad Voiculescu, dar și șefului DSU Raed Arafat, în urma incendiului de la Spitalul „Matei Balș” din Capitală. Liderul AUR le-a declarat jurnaliștilor prezenți că a venit cu o ofertă pentru ministrul Vlad Voiculescu.

Parlamentarii au încercat să intre în clădirea Ministerului pentru a discuta cu Vlad Voiculescu, dar au fost opriți de jandarmi, a relatat reporterul GÂNDUL.

Totodată, George Simion le-a declarat jurnaliștilor prezenți că dorește să aloce cele patru milioane de euro care vor reveni formațiunii politice pe care o conduce, pentru a se construi un spital și a-l da în administrare statului român.

Simion: „Cu această ofertă venim pentru ministrul Sănătății”

Noi, AUR, nu vrem să ne atingem de niciun leu din banii de la buget. Se alocă zeci de milioane de euro pentru partidele politice. Vrem, cu banii alocați pentru AUR, aproape 4 milioane de euro, să se construiască un spital.Dăm noi acești bani, nu ne atingem de niciun leu din ei pentru activitatea noastră politică. Vrem să construim un spital și să îl dăm în administrare statului român. Cu această ofertă venim pentru ministrul Sănătății dacă este de bună-credință” a spus George Simion, din fața Ministerului Sănătății.

AUR, protest în fața Ministerului Sănătății, după incendiul de la Institutul „Matei Balş”:

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, sâmbătă, un protest în fața Ministerului Sănătăţii, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balş”. AUR a cerut demisia ministrului Vlad Voiculescu și a secretarului de stat, Raed Arafat.

Partidul AUR a organizat, sâmbătă, începând cu ora 17.00, un protest la Ministerul Sănătății, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”. În jurul orei 18.00, aceștia au plecat într-un marș spre Piața Victoriei şi apoi spre Institutul ”Matei Balş”, scandând „Demisia”, „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, „Ce vrem noi e și pentru voi”.

Partidul AUR a solicitat vineri demisia de urgenţă a Ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a coordonatorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, în calitate de responsabili morali ai tragediei de la Institutul Matei Balş, precum şi a managerului interimar Maria Niţescu, ca responsabilă directă.