PSD îşi lansează programul de guvernare: „Știm ce avem de făcut. Avem soluții”

Publicat: 10 11. 2020, 09:09

Programul de guvernare al PSD a fi lansat marţi, în cadrul unui eveniment la Romexpo, unde va fi prezentată şi “osatura echipei guvernamentale”, după cum a declarat vicepreşedintele PSD Mihai Tudose.

Lansăm, la Romexpo, programul de guvernare şi o echipă care e scheletul, cumva, osatura echipei guvernamentale. Suntem pregătiţi să guvernăm după 7 decembrie. Suntem pregătiţi şi astăzi, dar sunt unii care ocupă locul”, a spus luni Tudose, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.

Totodoată, Mihai Tudose spune că nu ştie dacă va fi lansat, marţi, şi un candidat al PSD pentru funcţia de premier.

„Soluţii avem. Ştim ce avem de făcut din a doua zi. Aşteptăm votul. Dacă românii ne trimit la guvernare, ne acordă încrederea, avem cel puţin 5 soluţii pentru prim-ministru”, a afirmat Tudose.

Marcel Ciolacu, atac fără precedent la adresa lui Ludovic Orban: “Sunteți adevăratul răspândac al sărăciei!”

Marcel Ciolacu nu ratează nicio ocazie să-l atace pe Ludovic Orban și să critice Guvernul României. De această dată, liderul social-democraților l-a acuzat pe actualul premier, dar și pe toți PNL-iștii, că au devalizat țara și cu au urmărit doar să se îmbogățească pe spatele populației.

După declarațiile lui Ludovic Orban din Parlament, Marcel Ciolacu a avut un discurs dur la adresa premierului României și Guvernului. Liderul PSD i-a acuzat pe toți de corupție, adugând că membrii PNL sunt singurii care au prosperat în pandemie.