Prima pagină » Cu Gândul la București » Cum se poate trăi în Sectorul 1 ca în Evul Mediu. Imagini și mărturii cutremurătoare, în cadrul noului format al emisiunii „Cu Gândul la București”

Cum se poate trăi în Sectorul 1 ca în Evul Mediu. Imagini și mărturii cutremurătoare, în cadrul noului format al emisiunii „Cu Gândul la București”

Cum se poate trăi în Sectorul 1 ca în Evul Mediu. Imagini și mărturii cutremurătoare, în cadrul noului format al emisiunii „Cu Gândul la București”

Gândul prezintă, luni, 7 august, de la ora 19.00, în cadrul noului format al emisiunii „Cu Gândul la București”, una dintre cele mai puternice dovezi ale incompetenței și nepăsării administrative din Capitală.

Este vorba de viața de calvar a locuitorilor din zona Chitila Triaj, din Sectorul 1 (cea mai bogată administrație din București, cu un buget de 2,2 miliarde de lei).

Cum se trăiește în Sectorul 1

Sunt oameni care trăiesc aproape ca în Evul Mediu: nu au apă curentă, apa din fântâni miroase a fecale și a motorină, nu au asfalt pe străzile care se inundă la orice ploaie, nu au gaze, nu există canalizare, iar transportul public nu ajunge acolo. Bătrâni, oameni bolnavi, copii – merg la școală, la cumpărturi, la slujbe, la doctor, pe jos, prin noroi, prin frig sau prin zăpadă. Sunt izolați și uitați de autoritățile din București, îndeosebi de Primăria Sectorului 1.

În cadrul noului format al emisiunii „Cu Gândul la București” vom prezenta mărturiile oamenilor din zonă și imaginile calvarului.

De asemenea, jurnalistul Nicolae Oprea va dezbate această situație cu cei doi viceprimari ai Sectorului 1, dar și cu reprezentanți ai altor instituții care pot schimba viața oamenilor din Chitila Triaj.

În cadrul noului format al emisiunii „Cu Gândul la București”, Gândul va lua atitudine față de astfel de situații absurde din Capitală și va încerca să le rezolve.

Daca locuiți în București și vă confruntați cu situații critice, cu probleme administrative, iar primarii nu vă bagă în seamă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa [email protected]  și noi vom face tot posibilul să rezolvăm diferitele probleme pe care le reclamați.

Emisiunea o puteti urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”