„Adieu au langage” a fost desemnat cel mai bun film de Societatea criticilor americani

Publicat: 05 01. 2015, 15:01

Alegerea peliculei „Adieu au langage” drept cel mai bun film al anului 2014 este o surpriză, membrii National Society of Film Critics având o părere diferită față de alte organizații care decernează premii producțiilor cinematografice. Filmul lui Godard a fost practic ignorat de National Board of Review, de New York Film Critics Circle și chiar de Asociația presei străine de la Hollywood (HFPA), care decernează prestigioasele premii Globul de Aur.

Filmul greu de înțeles, pe care și fanii lui Godard îl consideră derutant, are ca protagoniști o femeie, un bărbat singur și un câine vagabond. Pelicula este filmată în 3D, iar un al doilea film se desfășoară în paralel cu primul pe parcursul a 70 de minute.

Jean-Luc Godard, în vârstă de 84 de ani, este unul dintre cei mai apreciați regizori la nivel mondial, cunoscut pentru filme precum „Cu sufletul la gură/ A bout de souffle”, din 1960, „Disprețul/ Le mépris”, din 1963, și „Weekend”, din 1967.

Pe de altă parte, regizorul Richard Linklater a obținut premiul pentru cea mai bună regie, pentru filmul „12 ani de copilărie/ Boyhood”, din partea National Society of Film Critics.

Gala de sâmbătă a fost organizată de National Society of Film Critics (Societatea națională a criticilor de film americani, n.r.), o organizație alcătuită din 59 de critici de film proeminenți, care lucrează pentru ziare, reviste și alte instituții media prestigioase.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost decernat britanicului TimothySpalls, pentru rolul din „Mr. Turner”, un film biografic despre artistul britanic din secolul al XIX-lea J. M. W Turner.

Marion Cotillard a obținut premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul din „Două zile, o noapte/ Deux jours, une nuit”, regizat de frații Luc și Jean-Pierre Dardenne, o dramă belgiană depre o lucrătoare într-o fabrica nevoită să își roage colegii să renunțe la o primă pentru ca ea să-și poată păstra slujba, dar și pentru rolul din filmul „Emigrantul/ The Immigrant”, regizat de James Gray. În acest film, Cotillard joacă rolul unei femei de origine poloneză care ajunge la New York, ca imigrantă, în 1921.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a fost câștigat de Patricia Arquette, pentru prestația din „12 ani de copilărie/ Boyhood”. J.K Simmons a obținut distincția pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din „Whiplash”, regizat de Damien Chazelle, în care joacă rolul unui profesor de muzică.

National Society of Film Critics a mai acordat premiul penrru cel mai bun film de non-ficțiune sau documentar producției „Citizenfour”, despre Edward Snowden și scandalul privind spionajul realizat de Statele Unite ale Americii. De asemenea, pelicula „The Grand Budapest Hotel”, regizată de Wes Anderson, a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu, iar distincția pentru cea mai bună imagine a revenit filmului „Mr. Turner”.

Premiile National Society of Film Critics sunt printre ultimele acordate înainte de nominalizările la premiile Oscar, care vor fi anunțate pe 15 ianuarie, la Los Angeles. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 22 februarie.