Al doilea concert al Stagiunii Regale: dirijorul Horia Andreescu și pianistul Alexander Krichel, împreună pe scena Ateneului

Publicat: 26 01. 2015, 14:59

Lucrări muzicale compuse de Wolfgang Amadeus Mozart și Franz Schubert vor fi interpretate, pe 7 februarie, la Ateneul Român din București, de Camerata Regală, dirijată de Horia Andreescu, și de pianistul Alexander Krichel, în cel de-al doilea concert din Stagiunea Regală.

Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Camerata Regală invită melomanii, pe 7 februarie, începând cu orele 19.00, la Ateneul Român, la al doilea concert din Stagiunea Regală.

Camerata Regală propune melomanilor o întâlnire cu îndrăgitul dirijor Horia Andreescu și cu pianistul Alexander Krichel, câștigătorul premiului Echo Klassik 2013 și artist exclusiv Sony Classical.

Muzicienii care formează acest ansamblu sunt neobosiți în a concepe proiecte care să aducă muzica clasică în atenția iubitorilor de frumos. Proiectele lor oferă o viziune proaspătă și dinamică, reușind să atragă cu succes publicul în sala de concert cu fiecare ocazie.

Stagiunea Regală va aduce în fața publicului interpretări de referință și va oferi acestuia ocazia să se bucure de prezența unor muzicieni recunoscuți în toată lumea, precum Elizabeth Sombart, Liviu Prunaru și Valentina Svyatlovskaya.

Biletele pentru concert sunt disponibile în rețeaua bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio (semnalizate Bilete.ro) și în magazinele Germanos.