Jon Hamm se alătură distribuției musicalului „Mean Girls”, o producție Paramount

Publicat: 25 03. 2023, 13:54
Jon Hamm

Jon Hamm se alătură distribuției musicalului „Mean Girls” în rolul lui Carr, antrenor și profesor incompetent de educație sexuală, scrie hollywoodrepoerte.com.

Producția este o adaptarea a musicalului omonim de pe Broadway, care este în sine o adaptare a comediei pentru adolescenți din 2004, „Mean Girls”. „Mean Girls Musical” este o producție Paramount, care plănuiește o lansare pe Paramount+.

Jon Hamm se alătură unei distribuții anunțate anterior, formată din Angourie Rice, Auli’i Cravalho, Jaquel Spivey și Reneé Rapp. Rice va juca rolul lui Cady, interpretat inițial de Lindsey Lohan, cu Rapp jucând rolul Regina (interpretată de Rachel McAdams în film). Cravalho va fi Janis, iar Spivey va fi Damien, interpretat inițial de Lizzy Caplan și, respectiv, Daniel Franzese. Antrenorul Carr a fost interpretat de Dwayne Hill în filmul original.

Alături de Tina Fey, Tim Meadows se va întoarce și el pe ecran, împreună cu Jenna Fischer, Busy Philipps, Avantika, Mahi Alam, Christopher Briney, Bebe Wood, Ashley Park și Connor Ratliff.

„Mean Girls” – atât filmul original, cât și muzicalul – o are în centrul acțiunii pe adolescenta Cady Heron, care se mută împreună cu părinții ei din Africa în suburbiile din Illinois, unde este înghițită de dinamica ierarhiei sociale a noului său liceu. Ea devine membră a unui grup popular de fete, cunoscut  sub numele de Plastics. Filmul a câștigat 128 de milioane de dolari la box office-ul global și de atunci are statutul de film cult pentru adolescenți.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Serialul „GREY’S ANATOMY” ajunge la sezonul 20. Care sunt schimbările majore

NICOLE KIDMAN, Liev Schreiber și Dakota Fanning, în discuții pentru a juca în seria limitat Netflix „The Perfect Couple”

Michael Stuhlbarg i se alătură lui MATT DAMON în lungmetrajul Apple ”The Instigators”