Kevin Spacey, confruntat cu noi acuzații de agresiuni sexuale în Marea Britanie

Publicat: 16 11. 2022, 17:36
Actualizat: 16 11. 2022, 17:38

Kevin Spacey, deja urmărit penal în Marea Britanie pentru agresiuni sexuale, va trebui să răspundă la noi acuzaţii pentru acelaşi motiv, a anunţat Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service – CPS), scrie variety.com.

„CPS a autorizat acuzaţii penale suplimentare împotriva lui Kevin Spacey, în vârstă de 63 de ani, pentru mai multe agresiuni sexuale asupra unui bărbat între 2001 şi 2004″, a anunţat într-un comunicat serviciul britanic.

Actorul este acuzat, de asemenea, că a forţat persoana respectivă „să se angajeze într-un raport sexual neconsensual”, a adăugat CPS, citând elemente ale anchetei poliţiei în curs desfăşurare.

Starul este deja urmărit penal în Marea Britanie pentru patru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, când era director al unui teatru londonez.

El a pledat nevinovat la o audiere preliminară din iulie cu privire la aceste fapte. Procesul ar trebui să aibă loc în iunie 2023.

Acuzaţiile la adresa sa fuseseră formulate în toiul mişcării #MeToo şi al „scandalului Weinstein”, după numele producătorului de film american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna lui 2017.

Acestea au avut consecinţe nefaste asupra carierei lui Spacey, actorul fiind scos de Netflix din distribuţia serialul de succes ”House of Cards” în care juca rolul principal.

În octombrie anul trecut, Kevin Spacey a fost găsit nevinovat la acuzaţia de atingeri cu caracter sexual de către un tribunal civil din New York. Actorul Anthony Rapp îl acuzase pe Spacey că l-a pipăit în urmă cu 36 de ani la o petrecere în Manhattan.

Tot în Statele Unite, actorul a fost acuzat de atentat la pudoare şi de agresiune sexuală asupra unui tânăr de 18 ani într-un bar din Massachusetts, pe coasta de est. Acuzaţiile au fost retrase în iulie 2019.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Kevin Spacey, achitat pentru o agresiune sexuală pe care era acuzat că ar fi săvârșit-o cu 36 de ani în urmă

Kevin Spacey este judecat pentru o agresiune sexuală pe care ar fi săvârșit-o cu 36 de ani în urmă

Kevin Spacey revine pe marile ecrane. În 2017, actorul a fost acuzat de abuzuri sexuale asupra unor tineri

Kevin Spacey, audiat și de poliția britanică, după acuzații de agresiune sexuală