OPINIE. Înapoi din viitor

OPINIE. Înapoi din viitor
Publicat: 06/07/2020, 12:36

Un prieten din București a străbătut recent marile orașe ale Transilvaniei, Banatului și Crișanei, sumarizând experiența astfel: „Este ca și când ai vizita România de peste zece ani”. Voi folosi formula sa în alt context decât cel pe care îl avea în minte, și anume o voi folosi în context politic. În localitatea în care mă aflu, anume Cluj-Napoca, PSD a obținut 7.5% din voturi cu ocazia europarlamentarelor din 2019. Parcă pentru a dovedi că nu a fost vorba de un accident cauzat de valul de emoție anti-Dragnea, scorul a fost repetat la zecimală cu ocazia primului tur al prezidențialelor de toamna trecută. Nu este deloc imposibil să ne imaginăm că, peste un deceniu, asemenea rezultate ar fi normale pentru PSD în municipiile României, scoruri mai bune urmând a fi înregistrate în comune – evident nu în toate, ci doar în cele care nu sunt suburbii.

Dacă ce s-a întâmplat și se întâmplă în Cluj-Napoca este viitorul, hai să-l descriem – cu accent pe planul politic. În orașele României de peste câțiva ani am vedea, deci, un PNL dominant. Nu ar avea un singur electorat. Ar obține scoruri bune în rândul vârstnicilor, ar fi performant în rândul locuitorilor mai tineri cu studii medii sau primare dar și în rândurile absolvenților de facultăți ajunși la vârste mai așezate. Partidul Național Liberal ar fi status quo-ul. Ar avea de partea sa sistemele de fel și chip, precum figurile universitare prizabile, ce nu zgâlțâie axiomele; mass-media națională (adică majoritatea televiziunilor de știri care ar mai rămâne în picioare); bisericile de orice fel. (O asociere între BOR și cultele neo-protestante ar fi părut bizară acum zece ani; bătăliile actuale pe subiecte ideologice în Parlamentul României sau momentul referendumului Coaliției pentru Familie arată că schimbările ideologice sunt atât de rapide că entități foarte diferite din spațiul credinței sunt obligate și chiar bucuroase să conlucreze). Votant PNL va fi muncitorul care-ți reabilitează blocul, electricianul care-ți repară locuința, profesorul universitar care predă copilului tău, tanti blândă ce are grijă de magazinașul din colț, preotul care stă în fața ta la coadă la piață, bătrânelul pensionar de la etajul imediat superior, omul de afaceri experimentat în afaceri cu primăria, a cărui burtică e un pic cam mare, al cărui cont bancar e remarcabil de rotund și ale cărui zâmbete sunt surprinzător de relaxate. PNL ar fi partidul stabilității, prosperității molcome, burgheziei liniștite, progresului lent și fără sughițuri sau șocuri.

Schimbările demografice ar face ca această alianță complexă să fie extrem de puternică. La ce mă refer? Pe de o parte, cei care capătă drept de vot în fiecare an nu sunt foarte mulți. Numărul nașterilor de acum fix 18 ani este relativ mic. Aceste ultime două afirmații vor rămâne adevărate în fiecare an din următoarele decenii. Implicit România va fi o țară vârstnică. Vom avea foarte mulți bătrâni, care vor fi vitali pentru partide la scrutinele de orice fel. Dar experiențele prin care bătrânii de atunci vor fi trecut sunt extrem de diferite de cele ale bătrânilor de până acum. Tastele apăsate cu migală de atâția comunicatori PSD și PRM în ultimele decenii – naționalismul ceaușist, stabilitatea anilor ’70 (și Dallas, și portocale, și Nadia Comăneci!), cultul ierarhiilor imuabile, frica de Securitate, frica de foame, frica de frig, frica de Partid, dependența de televizor – nu vor mai exista sau, mai bine spus, se vor stinge generațiile care ar fi ridicat capul odată acele taste apăsate. Schimbarea e în petrecere – Dăncilă, în mod normal, nu ar fi trebuit să piardă la 33 de procente distanță. În anii ce urmează, vor intra în vârsta a treia generații complexe, precum decrețeii ce știu încă versurile melodiilor din Piața Universității sau, după ei, generația Pro-TV/pro-Alianța DA. În fiecare clipă, pe măsură ce vârstnicii actuali dispar iar foarte puțini tineri intră în corpul electoral, aceste generații ocupă, procentual, o pondere mai mare în electorat. Ei ar fi baza PNL-ului viitor, fundația sa, ruta sa principală către succese electorale.

Li s-ar opune un spectru de forțe. La un capăt s-ar afla cei ambițioși și ahtiați după schimbare: populația extrem de tânără cu drept de vot; ONG-urile mai informale și mai puțin finanțate; corporatiștii mai dinamici decât numeroșii lor colegi pro-PNL; creatorii din the gig economy, pentru care o lună poate însemna whisky de mii de euro iar următoarea pâine cu unt. Pentru acești votanți prudențele, calculele tactice și ezitările PNL – precum și corupția masivă, acolo unde ea ar deveni evidentă – ar fi deranjante. Aliați ezitanți, în funcție de circumstanțe locale și de vâltoarea discursului politic de moment, ar fi grupurile interesate de subiecte anume. Cei care țin la un stat secular, concept cu implicații din mediul universitar până la barul mai pretențios din colțul străzii, s-ar opune multora din politicile PNL și ar fi încurajați spre a se alia cu oponenții săi. În aceeași situație s-ar regăsi locuitorii „flămânzi” după parcuri și spații verzi, cei ce doresc aplicarea reglementărilor în ceea ce privește construcția de locuințe în metropole, scepticii cu privire la corporații, cei atenți la explozia dezechilibrelor de oportunități, economiști ce susțin impozitul progresiv, persoanele asumat și dogmatic de stânga precum și alte grupuri pe care nici nu le imaginăm acum. În alte cuvinte: cauzele trecute cu vederea de majoritate, ignorate de majoritate sau chiar contrare intereselor și crezurilor majorității. Libertatea individuală și reglementarea mediului privat, lupta împotriva corupției și protejarea intereselor minorităților de orice fel ar deveni cocktail-ul sofisticat cu care ar opera acest spectru anti-PNL.

Folosesc la finele paragrafului anterior termenul „majoritate” dar nu văd această Românie a viitorului ca fiind sub controlul total și etern al PNL. Primari nepopulari se pot pomeni fără majorități în consilii locale sau chiar fără poziția de primar. Figuri carismatice sau toxice pot roti schema unui scrutin prezidențial. În funcție de moment și de calitatea mesajelor, forța sau forțele politice non-PNL ar putea atrage votul unor simpatizanți ai liberalilor a căror conexiune cu acel partid este slabă sau strict declarativă. Ecuația guvernelor de asemenea nu ar deveni mai facilă: în acest viitor PSD nu dispare ci menține (mai degrabă inutili) primari ce se pot alege pe ei dar care nu-și pot mobiliza consătenii pentru siglă. Alternativ, PSD și-ar îndeplini rolul spre care se îndreaptă în mod geometric: un partid oltenesc. (Afirmația: „Sunt oltean, da-s craiovean!”, făcând aluzie la ieșirea capitalei Olteniei din năvodul PSD și la integrarea ei în peisajul politic normal la nivel național, ar fi comună în multe discuții de peste un deceniu).

Per total, România de peste zece ani ar fi mai diversă și fragmentată decât oricând – mai diversă și fragmentată decât intuim că este acum. Cluj-ul conține zone de densitate superioară, clădite în perioada comuniste, gri și ușor morocănoase, dar și cartiere verzi și primitoare, străzi de bon ton pentru protipendadă sau secțiuni studențești, încărcate cu o boemie nesfârșită. România de asemenea ar fi un mozaic, cu o medie aritmetică a prosperității în genere pozitivă dar și cu multe conflicte – nu întotdeauna vizibile – pentru resurse simbolice sau concrete.

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase