Proiect de OUG: Firmele afectate de criza COVID-19 își pot eșalona datoriile la plata taxelor pe 12 luni. Care sunt condițiile și excepțiile

Publicat: 04 10. 2020, 17:47
Ratele pot fi egale sau inegale, la alegerea contribuabilului

Firmele care au obligații fiscale neachitate, acumulate după data declarării stării de urgență (COVID-19), vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, fără garanții și cu un calendar de rambursare propriu, a anunțat, duminică, Ministerul Finanțelor Publice.

Ministerul Finantelor Publice a elaborat un proiect de ordonanță de urgență prin care se reglementează eșalonarea la plată, în forma simplificată, a obligațiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, pentru obligațiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgență, respectiv 16 martie, cu condiția ca debitorii să nu fi înregistrat obligații fiscale restante dinainte de starea de urgență, a transmis institituția, duminică, printr-un comunicat de presă.

Nu e necesară constituirea de garanții

Această formă de facilitate este una simplificată, au precizat reprezentanții MFP, venită în sprijinul mediului de afaceri pentru menținerea lichidităților în diverse piețe afectate de criza COVID-19, precum și pentru conformarea la plată a obligațiilor pe care le datorează.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de eșalonare este data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligațiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

Potrivit reprezentanților MFP, eșalonarea se va acorda în termen de cel mult 5 zile, pe baza cererii la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanții. Graficul poate include cu rate egale sau inegale, în funcție de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.

Cîțu: Toate statele lumii își susțin astăzi economiile naționale

„Principala preocupare a Guvernului, după sănătatea populației, o reprezintă repornirea economiei și evitarea unei recesiuni prelungite, așa cum s-a întâmplat în 2008. De aceea preferăm să ne împrumutăm temporar mai mult la bugetul de stat și să sprijinim mediul de afaceri prin menținerea lichidităților financiare și susținerea activității. Toate statele lumii își susțin astăzi economiile naționale, conștientizând că urmează o perioadă de redefinire a business-ului și repoziționare a multinaționalelor la nivel mondial”, a transmis ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Șeful MFP anunțase, tot duminică, printr-o postare pe contul de Facebook, că pachetul de susținere a economiei o să depășească 7% din PIB până la finalul anului.

O cerință pentru firmele care vor primi eșalonarea pentru 12 luni este să nu se regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvență.

Potrivit documetului citat, în cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eșalonare.

Firmele care beneficiază de eșalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligația să achite la zi toate taxele și impozitele care se vor naște și datora după primirea eșalonării, au precizat reprezentanții MFP.