Când începe, de fapt, examenul la Matematică de la Evaluarea Naţională 2020

Publicat: 16 06. 2020, 07:30
Evaluare Națională 2021. Sursă foto: GÂNDUL/Alexandra Pandrea

Evaluarea Națională 2020 a început luni cu prima probă, examenul de Limba și literatura română. Absolvenții de clasa a VIII-a vor da a doua probă miercuri, 17 iunie, la matematică.

Elevii au marți o zi de respiro, care este binevenită mai ales în condițiile de stres în care se desfășoară capacitatea anul acesta, pe fondul crizei COVID-19.

Evaluarea Națională 2020 se desfășoară în condiții atipice: mască pe față, tunel cu dezinfectant, intrări separate și geamuri plexiglas la fiecare bancă. Vezi aici imagini dintr-un reportaj GANDUL.ro din prima zi de examene.

Un singur elev din România a avut temperatura de peste 37.3, a anunțat, luni, Ministerul Educației. Absolventul clasei a VIII-a care venise să dea proba la Limba română a Evaluării Naționale este din Constanța.

Evaluarea Națională 2020, mulți absenți la prima probă

La prima probă a Evaluării Naționale, care a debutat luni, 11.490 de elevi care se înscriseseră la examen nu au fost prezenți. Aceștia reprezintă 6,7% din totalul absolvenților clasei a VIII-a care anunțaseră că participă la concurs. Doar 184 dintre ei sunt în izolare sau spitalizați/carantinați.

La proba scrisă de Limbă și literatură română, prima probă scrisă a acestei sesiuni a Evaluării Naționale, din totalul de înscriși, de 172.482 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost prezenți 161.038 de candidați, iar 11.490 (6.7%) de candidați nu s-au prezentat la examen, a anunțat Ministerul Educației Naționale, luni, printr-un comunicat de presă.

După patru zile de la examenul de Matematică, programat miercuri dimineața, urmează să fie anunțate rezultatele înaintea contestațiilor (luni, 22 iunie, până la ora 14.00).

Calendarul Evaluării Naționale 2020

– 2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
– 15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
– 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
– 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
– 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
– 22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
– 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
– 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor