EVALUAREA NAȚIONALĂ 2023. Elevii de clasa a IV-a susțin joi, 18 mai, proba la Limba maternă

Publicat: 18 05. 2023, 08:27
Sursa FOTO - caracter ilustrativ

Evaluarea Națională continuă pentru elevii de clasa a IV-a cu o nouă probă.

Joi, 18 mai, aceștia vor susține verificarea la Limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Evaluarea Națională a început la 9 mai

Evaluarea Națională 2023 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a are loc în perioada 9-25 mai.

La 16 mai, elevii de clasa a IV-a au avut programată proba la Limba română, iar o zi mai târziu au susţinut proba la Matematică. În fine, în data de 24 mai, elevii de clasa a VI-a au programată proba la Limbă şi comunicare, iar o zi mai târziu, la Matematică şi Ştiinţe ale naturii.

Pentru elevii de clasa a II-a, Evaluarea Națională 2023 a început la 9 mai, cu proba scrisă la Limba şi literatura română şi la Limba maternă (pentru elevii din partea minorităţilor naţionale).

Proba de citit la Limba română şi Limba maternă a fost susţinută la 10 mai, iar cea la Matematică, în 11 mai.

Sesiunea specială de Bacalaureat

Pe de altă parte, azi are loc  nouă etapă din sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale.

Astfel, joi, 18 mai, elevii dau proba scrisă la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de ministrul Educaţiei.

Luni a fost programată proba la Limba şi literatura maternă, marţi – proba obligatorie a profilului, iar miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării.

Sesiunea specială a Bacalaureatului va continua în zilele de 22 şi 23 mai cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, apoi, la 24 mai, cu evaluarea competenţelor digitale.