Cuvintele magice de la baza armoniei. Teodora Mețiu: Nu există om care să n-aibă dreptate, măcar într-un punct
Expertul în comunicare Teodora Mețiu a descifrat codul secret al cuvintelor în cel mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Sâmbătă, 9 mai 2026, începând cu ora 19:00, comunitatea ”Altceva” a fost invitată să pășească într-un univers în care cuvintele capătă o putere fantastică. Întâlnirea dintre jurnalistul Adrian Artene și Teodora Mețiu a reprezentat o călătorie profundă în descoperirea unui limbaj ascuns, cel al vocii și al cuvintelor, de care suntem arareori conștienți, dar care ne guvernează întreaga existență.
Cuvintele magice de la baza armoniei
„Iartă-mă, ai dreptate. Nu există om pe lumea asta care să n-aibă dreptate, măcar într-un punct.
Da, eu mă cert cu tine, dar încep discuția cu „ai dreptate” când spui că nu prea îmi place să vin cu tine la grătar. Dar, în același timp, uite, vezi, nu sunt de acord cu tine. Totuși, aș vrea să mă înțelegi că, realmente, pentru mine alea sunt două zile pierdute sau nu știu ce.
Deci ai dreptate, pentru că nu trebuie să hrănim acest ego. Toată lumea caută dreptatea și foarte puțini caută armonia, dându-i dreptate celuilalt. Poate în felul ăsta obținem un pic de armonie.
Repet: nu mincinos și nu trebuie să-i dau dreptate când n-are dreptate. Trebuie să găsesc acel moment în care el are dreptate.
Și aș mai vrea să rămânem cu un mesaj important: să-i vedem pe ceilalți, nu doar să reacționăm la ei. Să-i vedem cu adevărat.
Vezi foarte des – și mă amuză, dar de fapt mă întristează – familii în care o mamă sau un tată face asta. Vine copilul și spune: „Uite, mami, ce desen am făcut!” Iar mama răspunde: „Bravo, bravo, mami!” și continuă ce făcea. Deci bravo… ăsta e un fel de „n-am timp de tine, da, da, uite, mă prefac acum că te-am văzut, fiule. M-am prefăcut bine, nu?”
La fel face și cu soțul. Vine el și spune: „Uite, iubita, am curățat copacii.” „Bravo, ce frumos!” – și-și vede în continuare de ciorba ei.
Nu. Noi trebuie să fim văzuți. Ăla e momentul în care dau șorțul jos. Îți dau exemplu din casa mea. Exact asta s-a întâmplat în weekend: a venit bărbatul și mi-a zis „Hai să vezi cum am curățat copacii.” Sigur că eram în plină treabă…
Mi-am dat șorțul jos, m-am dus și m-am uitat la fiecare mugurel și la cum le-a făcut. Nu mă interesa foarte tare, dar mă interesa ca el să știe că e util și că a primit acel sentiment de utilitate. Da, și el face la fel cu mine. Adică sunt foarte multe momente în care mi-e clar că n-are chef, dar e dispus să-mi arate că mă vede”, spune Teodora Mețiu la „Altceva”.
Ediția integrală aici