Mama jandarmului ucis în poligon, momentul aflării cumplitei vești: „Am fost sunată, am crezut că e o glumă. Nu așa se anunță o știre despre un deces”
Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, mama lui Răzvan, jandarmul ucis la antrenament, a vorbit despre momentul tragic în care a aflat că fiul său a fost împușcat mortal, dar și despre lipsa de empatie și încălcarea protocolului din cadrul Jandarmeriei. Urmărește aici, integral, emisiunea „Martorii”.
În cadrul emisiunii „Martorii”, a fost prezentată povestea lui Răzvan, un jandarm de 27 de ani din cadrul trupelor speciale ale Jandarmeriei, care a murit pe loc, împușcat în cap chiar de către șeful lui, în timpul unui exercițiu în poligon. Mama acestuia a povestit cum a fost sunată din senin, în mijlocul nopții, de către un colonel din cadrul Jandarmeriei. Acesta a informat-o că fiul ei a fost rănit și a decedat în urma împușcăturii. Femeia evidențiază lipsa de empatie exprimată prin cuvintele colonelului: „Asta este, s-a întâmplat…”
„Fusem la Sinaia cu băiatul cel mic. La ora 17:00 am vorbit cu băiatul cel mare. Mi-a spus că a făcut niște trageri, că urmează să facă niște antrenamente cu elicopterul și zicea că vorbim puțin mai târziu. În fine, n-am mai apucat să vorbim mai târziu. La ora 23:10, cred, am fost sunată de către colonelul Neagoe, de la Brigada Specială, care a început să-mi spună: « Știți, aveți un băiat pe nume Răzvan? La un antrenament s-a întâmplat o nenorocire» . În prima fază am crezut că este o glumă. Zic:« Nu se fac glume de genul ăsta la telefon, la ora asta! Nu, doamnă, că asta este, că s-a întâmplat…» Nu știa cum să-mi spună.”
„Ulterior am aflat că nu așa se anunță un deces. Trebuie să fie pregătiți cu ambulanță, eventual cu un doctor, la ușa persoanei căreia îi este anunțat decesul”
De asemenea, spune mama jandarmului, a aflat ulterior că cei de la Jandarmerie nu ar fi respectat procedurile. Acest tip de veste trebuia anunțată în mod oficial la ușa familiei, cu cadre medicale acreditate, pentru a evita orice fel de tragedie. Însă, femeia spune cu dezamăgire că aceste lucruri nu au fost respectate, iar ea a fost anunțată printr-un simplu apel telefonic.
„Ulterior, am văzut, din ce am mai discutat cu alte persoane, că nu așa se anunță o știre despre un deces. Am vorbit cu cineva care lucrează la armată și ei sunt instruiți ca, în momentul când dau o știre de așa amploare, de un asemenea impact, trebuie să fie pregătiți cu ambulanță, cu un doctor eventual, la ușa persoanei căreia îi este anunțat decesul. Mie mi-a spus la telefon: « Fiul dumneavoastră a fost împușcat, este rănit, a decedat».”