⁠Dan Dungaciu: „Războiul din Ucraina a rămas într-un con de umbră. Nu-l mai bagă nimeni în seamă, nu mai are bani, nu mai primește armament”

Publicat: 11 03. 2026, 23:30
⁠Dan Dungaciu: „Războiul din Ucraina a rămas într-un con de umbră. Nu-l mai bagă nimeni în seamă, nu mai are bani, nu mai primește armament”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre cum războiul din Ucraina a rămas în umbra războiului din Iran. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Dan Dungaciu: „Armamentul nu mai există, pentru că se duce spre Orientul Mijlociu. O bună parte din războiul domnului Zelenski a fost mediatic. De ce? Pentru că cu media te duci să ceri bani, arăți că tu reziști… Deci nu ai armele, în sensul în care americanii nu mai vând, pentru că europenii nu produc și ce produce Ucraina e puțin. Dar și banii se termină. De ce? Pentru că în momentul în care crește prețul barilului…”

Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre cum războiul din Ucraina a rămas în umbra războiului din Iran. Acesta a început prin a spune că venirea lui Zelenski în România este dovada improvizației administrației de la București. Analistul susține că cei mai dezavantajați de războiul din Iran sunt ucrainenii. Acesta afirmă că războiul din Ucraina a fost dus, o bună parte, mediatic. Acum, în situația conflictelor din Orientul Mijlociu, media și-a mutat atenția de pe conflictul din Ucraina.

„Păi asta arată improvizația pe care actuala administrație de la București o face în situația actuală. Cei mai dezavantajați de războiul din Iran, din punct de vedere al evoluțiilor militare, strategice, mediatice, sunt ucrainenii, adică administrația Zelenski. Pentru că a rămas într-un con de umbră mediatic… Armamentul nu mai există, pentru că se duce spre Orientul Mijlociu. O bună parte din războiul domnului Zelenski a fost mediatic. De ce? Pentru că cu media te duci să ceri bani, arăți că tu reziști… E foarte important, uneori mai important decât realitatea… Donald Trump a spus că nicio negociere, și a repetat-o domnul Zelenski, nu va fi nicio negociere până nu se închide problema din Orientul Mijlociu. Deci practic se îndepărtează americanii de povestea cu negocierile. Nu există nicio negociere pentru că americanii au altă treabă. Și din alt punct de vedere, și banii încep să se reducă. Deci nu ai armele, în sensul în care americanii nu mai vând, pentru că europenii nu produc și ce produce Ucraina e puțin. Dar și banii se termină. De ce? Pentru că în momentul în care crește prețul barilului… Dumneavoastră gândiți-vă că americanii, în perspectiva alegerilor, încearcă să-și securizeze piața internă, o să exporte din ce în ce mai puțin.”, a explicat sociologul.