Crin Antonescu: „Propaganda marelui erou reformator este propaganda băsistă reinventată. Cine nu e cu Bolojan este clar un corupt”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu a vorbit, în contextul căderii Guvernului Bolojan, despre pericolul idolatriei politice și despre așa-zisul mit al salvatorului creat în jurul premierului Bolojan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Fostul lider PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre mitul salvatorului construit în jurul lui Ilie Bolojan, de la numirea sa în funcția de premier încoace. Acesta ține să dea la o parte această aură. El afirmă că premierul este un om cu vechime în politică, mai degrabă decât un nou reformator. De asemenea, Antonescu cataloghează acest discurs drept un tip de propagandă în care oricine nu este cu Ilie Bolojan este automat și corupt.
„În România a avut loc, imediat după aceste alegeri, o construcție mediatico-propagandistică extraordinară în jurul unui personaj. Acest om: Ilie Bolojan. Un personaj politic absolut normal, care face politică de mult, care în toată viața lui politică lungă, de decenii, a trăit în sistemul ăsta care acum este insuportabil, a colaborat cu PSD-iști în toate felurile și în toate regimurile, de la Tăricianu până la Nicu-Marcel și la propriul său guvern. Dar s-a creat un personaj nou-nouț, s-a creat un erou salvator, s-a creat un erou reformator și, în țara în care niciodată nu spune nimeni precis „dom’le, cutare nu vrea” sau „cutare nu face”, „nu se vrea”. Mai e o chestiune: a deranjat. Ce aflăm noi acum, că marele reformator a deranjat? Și s-a ajuns la o nebunie, propaganda asta. Cred că, între noi fie vorba, ca oameni mai bătrâni, mai ales eu, e propaganda băsistă reîncadrată. O știm, sunt profesionist de atâția ani. S-a ajuns să se spună în felul următor, cine nu e cu domnul Bolojan, nu e om. E ba corupt, ba antireformist, ba comunist, putinist.”
Crin Antonescu: „Dacă o moțiune de cenzură e lovitură de stat, ce să mai zicem noi atunci de o suspendare?”
Se face o trimitere și la evenimentele din 2012. Atunci, spune Crin Antonescu, era el însuși acuzat de lovitură de stat pentru o moțiune de cenzură. Ca și în cazul de față, moțiunea de cenzură este un instrument democratic. Este absurd ca aceasta să fie comparată cu o lovitură de stat, spune invitatul.
„Cine face o moțiune de cenzură în Parlament e de lovitură de stat? Eu, dragă Marius, care știi că sunt autorul unei celebre lovituri de stat în 2012, am fost depășit. Acum nu mă mai mir. Păi dacă o moțiune de cenzură e lovitură de stat, ce să mai zicem noi atunci de o suspendare? Că omul este comparat cu Regina Maria, cu Brătienii, cu Moise din Biblie, cu Margaret Thatcher. Dar toți cei care nu sunt de acord cu asta sunt, după cum se exprimă unul din apostoli, o pleavă care nici nu ar trebui să aibă drept de vot. Cine se opune lui Ilie Bolojan omoară România, lovește statul român. Cine sunt extremiștii? Spuneți-mi și mie cine sunt extremiștii. Despre domnul Bolojan ar fi multe de discutat, dar nu e acum momentul.”