C.P Tăriceanu: „În 2004, la prima ședință de guvern am adoptat cota unică de 16% impozit pe profit și venit, am redus cota de tva de la 24 la 19%”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru al României, a explicat cum în 2004 la prima ședință de guvern a adoptat cota unică de 16% impozit de profit și venit. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Tăriceanu: „La începutul anului 2005 a venit misiunea FMI. Cu o falcă în cer și una în pământ. De ce ați luat măsurile astea fără să ne consultați? Și eu le-am spus, sigur discuția era politicoasă. Și le-am spus: Dacă v-aș fi consultat, probabil că răspunsul ar fi venit după nouă luni.”
Invitat la Marius Tucă Show, Călin Popescu-Tăriceanu a explicat cum în 2004 la prima ședință de guvern a adoptat cota unică de 16% impozit de profit și venit. Acesta spune că a redus și TVA-ul de la 24% la 19%. Fostul prim-ministru afirmă că FMI-ul a cerut atunci să semneze un acord de precauție. El subliniază că nu a fost de acord cu o serie de puncte din acel document.
„Asta mai îmi aduce aminte de ceva. În 2004, în prima ședință de guvern pe care am adus-o. Am adoptat cota unică. Deci 16% ca să aduc aminte celor care sunt mai tineri, nu știu. 16% impozit pe profit, 16% impozit pe venit și TVA-ul a fost redus de la 24 la 19%. Ce a urmat foarte repede? La începutul anului 2005 a venit misiunea FMI. Cu o falcă în cer și una în pământ. De ce ați luat măsurile astea fără să ne consultați? Și eu le-am spus, sigur discuția era politicoasă. Și le-am spus: Dacă v-aș fi consultat, probabil că răspunsul ar fi venit după nouă luni. Și știu precis că ar fi fost unul negativ. Nu le-a convenit. Le-a căzut prost. Au plecat bosumflați. Au cerut să semnăm un acord care se numea Precautionary Stand-By Agreement (n.r. Acord stand-by de tip preventiv). Un acord de precauție. N-am fost de acord cu o serie de puncte din acel acord. Au plecat supărați. Am fost atacat de presă. Bineînțeles. Rezultatele economice în primul rând s-au văzut foarte repede la buget. Ce se întâmplă după patru luni? Au început să crească veniturile, anul a fost foarte bun și au venit în anul următor. Cei de la FMI, directorul misiunii știți cum a început discuția? Domnule prim-ministru, ne cerem scuze. De ce? Pentru că ei făceau următorul lucru. Analiza FMI-ului. Făceau calcul contabil pe calculul contabil am tăiat din impozitul pe venit. Am tăiat din impozitul pe profit, am tăiat din TVA.”, a declarat fostul prim-ministru.