Crin Antonescu spune că este gata să sprijine aripa conservatoare a PNL

Publicat: 03 11. 2026, 22:15

Crin Antonescu spune că e gata să sprijine aripa conservatoare din PNL. Istoricul afirmă că primul pas trebuie să fie o delimitare clară de PSD și de Nicușor Dan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Loading ...

„Și dacă mai sunt oameni care cred într-o altă identitate a PNL-ului decât cea pe care vrea să i-o dea Bolojan, voi fi alături de ei”

Invitat la Marius Tucă Show, Crin Antonescu atrage atenția că nu mai este membru PNL, că nu este implicat în niciun fel în partid, iar toate opiniile sale sunt ale unui votant liberal. Acesta susține că își dorește ca latura conservatoare din PNL să se distanțeze de Bolojan și de USR. El spune că dacă se va întâmpla acest lucru, este dispus să „fie alături de ei, dacă îl conving”.

„Nu mai sunt membru al PNL, vorbesc mult despre PNL, dar o fac din afară. Sigur, ca un om care a fost atâția ani acolo, nu mai sunt membru PNL, nu sunt implicat în nicio organizare, reorganizare, aripă, platformă. Îmi doresc, ca potențial votant, să existe o reacție la ceea ce a făcut și face Bolojan, că transformă acest PNL într-un USR. Și dacă mai sunt oameni care cred într-o altă identitate a PNL-ului decât cea pe care vrea să i-o dea Bolojan, voi fi alături de ei, dacă mă conving, dacă sunt serioși, dacă fac asta, nu în cârdășie cu PSD-ul sau cu Nicușor Dan, ci o fac pur și simplu pentru niște idei sau pentru ei.”, explică istoricul. 

„Nu cred că Bolojan e în mare pericol”

Fostul lider PNL nu crede că Bolojan este în vreun pericol în partid. Cu toate acestea, istoricul spune că problema fostului premier o reprezintă aleșii locali pe care i-a lăsat fără electorat și fără bani. Antonescu precizează că PNL-ul va ajunge să ia din masa electorală a USR-ului la nivelul orașelor mari.

„Nu cred că Bolojan e în mare pericol. El are o problemă cu aleșii locali, cu primarii, pentru că mult din forța acestui partid a stat în primari. La capătul unui an și mai bine de guvernare, i-a lăsat pe cei din administrația locală și fără electorat, că s-a dus spre AUR, și fără bani, că a lăsat banii pe mâna pesediștilor. În orașele mari, PNL-ul ajunge la masa electorală a USR-ului.”, afirmă Antonescu. 

Bolojan vs „puciști”

Tensiunile din PNL au crescut pe fondul creării unei grupări care contestă conducerea lui Ilie Bolojan. Conflictul a devenit vizibil în contextul negocierilor pentru formarea guvernului. Printre cei care s-au poziționat împotriva lui Bolojan se numără Hubert Thuma, Rareș Bogdan, Alina Gorghiu și Adrian Veștea. Disputa s-a mutat și în instanță. Gruparea anti-Bolojan a contestat procedura de convocare a Congresului PNL din 21 iunie 2026. Tribunalul București a dispus suspendarea hotărârilor congresului, inclusiv cea prin care Bolojan fusese reales președinte PNL.