Dan Dungaciu: „Europenii cred că dacă continuă războiul, Rusia colapsează și Europa învinge”

Publicat: 27 02. 2026, 07:00
Actualizat: 27 02. 2026, 07:01
Dan Dungaciu: „Europenii cred că dacă continuă războiul, Rusia colapsează și Europa învinge“

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre conflictele de viziune din interiorul taberei lui Trump. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Dan Dungaciu: „Încă o dată, Trump a avut doi consilieri. Un consilier care spunea că rezolvăm problema, vorbim cu Putin, care e Witkoff (n.r. Steve Witkoff, consilier prezidențial al lui Trump). Și a avut și un consilier care spunea să rezolvăm problema, vorbim cu Kievul, care e Chollet (n.r. Derek Chollet).

Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre conflictele de viziune din interiorul taberei lui Trump. Acesta subliniază diferențele de perspectivă dintre cei doi consilieri ai președintelui Statelor Unite ale Americii. Un consilier care susține negocierea directă cu Rusia, iar celălalt susține continuarea sprijinirii Ucrainei prin forța militară.

Am impresia că nici Trump… Încă o dată, Trump a avut doi consilieri. Un consilier care spunea că rezolvăm problema, vorbim cu Putin, care e Witkoff (n.r. Steve Witkoff, consilier prezidențial al lui Trump). Și a avut și un consilier care spunea că rezolvăm problema, vorbim cu Kievul, care e Chollet (n.r. Derek Chollet). Chollet era reprezentantul unor forțe în sistemul american care țin de armată, CIA, marii contractori, complex militar-industrial. Cei care spuneau că putem să-i învingem pe ruși, că rușii vor pierde. Sau spunea că nu suntem aici să admitem o victorie a rușilor în fața noastră… Tabăra aia îl avea reprezentat pe Chollet. Acesta spunea că dacă mergem mai departe și susținem Ucraina, vom câștiga. Deci dacă noi, teză care intră deja în portofoliu de gândire al europenilor… Dacă noi susținem Ucraina suficient de mult și îi ținem pe ruși în război încă un an sau doi, Rusia va intra în colaps. Putin va dispărea, Rusia va fi înfrântă. Și peste doi ani de zile, cu puterile noastre pe care le dobândim prin reînarmare și construire militară, Europa va fi victorioasă.”, a declarat Dan Dungaciu.