Dan Dungaciu dinamitează diplomația Oanei Țoiu și spune că niciun oficial străin nu a venit la Reuniunea Diplomaților din România
Dan Dungaciu semnalează că la reuniunea diplomației românești nu a participat niciun oficial străin. Acesta susține că România a ajuns să fie o țară irelevantă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„România este o țară de chirpici”
Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu afirmă că România a devenit o țară „de chirpici”. Acesta a semnalat că la reuniunea diplomației românești, niciun oficial străin nu a participat. Sociologul menționează că în urmă cu 2 ani au mai fost prezenți oficiali din Ucraina și Republica Moldova. Acesta a ținut să precizeze că sosirea Angelei Merkel la București nu are nicio legătură cu reuniunea diplomației românești.
„România a ajuns să fie o țară irelevantă. Toate aceste narațiuni ne-au făcut atâta rău și au făcut din România o țară irelevantă. Suntem o țară de chirpici și s-a văzut asta. Eu am semnalat chestiunea asta, la o reuniune a diplomației române nu-ți vine niciun oficial străin. Este pentru prima dată când se întâmplă asta. Acum 2 ani de zile mai veniseră, în siajul probabil al vechii imagini despre România. Anul trecut a mai fost ministru de externe Păpușoi al Republicii Moldova. Acum 2 ani a fost un reprezentant al Ucrainei și al Republicii Moldova. Astăzi nu a venit nimeni. Angela Merkel nu a venit la reuniunea diplomației române, ci la o întâlnire cu Nicușor Dan.”, explică sociologul.
Reuniunea diplomației române a avut loc pe 31 august – 1 septembrie și a fost găzduită de MAE. Prima zi a reuniunii a avut ca temă situația din Orientul Mijlociu. În comunicatul MAE s-a precizat că „la sesiunea dedicată situației din Orientul Mijlociu invitatul special, prin videoconferință, va fi ministrul afacerilor externe al Regatului Bahrain, Dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, iar participanții vor urmări un mesaj video al ministrului egiptean al afacerilor externe, Badr Ahmed Mohamed Abdelatty.”. Niciun oficial străin nu a fost prezent fizic la evenimentul organizat de Oana Țoiu.
Ce caută Merkel la București?
Sociologul a vorbit și despre venirea Angelei Merkel la București. Acesta a menționat că Merkel a fost cea care a susținut apropierea Rusiei de Europa. Dungaciu subliniază că este de neînțeles cum a fost primită aceasta la București, în același timp în care este criticată orice fel de apropiere de Rusia.
„Angela Merkel a făcut toată conexiunea și a făcut condominiu ruso-german sau ruso-european în care Republica Moldova, Ucraina au fost prinse. Nebunia face că Angela Merkel a fost perpetuatoare, nu inventatoare, a condominiului ruso-german împotriva căruia americanii au luptat de fiecare dată. Și foarte multe tensiuni din Ucraina cred că pot să fie descifrate prin prisma faptului că americanii s-au temut de fiecare dată de o apropiere prea mare între Rusia și Europa, adică Rusia și Germania. Unul dintre promotorii acestui proiect de apropiere între Europa și Rusia, între Germania și Rusia este Angela Merkel. Și o duci pe Angela Merkel acuma să-i faci statuie când tu pretinzi că de fapt asta a fost un lucru rău și tu lupți împotriva Rusiei și a oricărei relații între Rusia și Europa?”, menționează Dungaciu.
Nicușor Dan a primit-o marți, 1 septembrie, la Palatul Cotroceni, pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei. Aceasta se află în România cu ocazia lansării volumului său de memorii. „Am fost încântat să o primesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe fosta cancelară federală a Germaniei, dr. Angela Merkel. Am avut o discuție foarte bună despre contextul politic și de securitate global. A fost foarte util să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică”, a transmis Nicușor Dan pe platforma X.