Dan Dungaciu: „La Alba Iulia, Georgescu s-a întâlnit cu o parte din susținătorii AUR. Jandarmeria a hotărât ca reprezentanții să nu se întâlnească”
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a adresat situația de la festivitatea Zilei Naționale organizată la Alba Iulia, unde, spune el, Jandarmeria nu a permis ca grupurile suveraniste să se întâlnească. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, prof. univ. dr. Dan Dungaciu a afirmat clar că formațiunea AUR nu dorește să intre la guvernare, ci pledează pentru alegeri anticipate. De asemenea, în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu, spune că formațiunea este deschisă și că sunt discuții în interiorul partidului în acest moment privind tactica AUR.
„Nu este în proiecția noastră politică în niciun caz. Soluția pentru România sunt alegerile anticipate. Un Guvern de Coaliție Națională organizează alegeri și te-ai dus în alegeri anticipate. Pe noi ne interesează nu doar intrarea la guvernare, ne interesează să ajungem la putere, ca să zic așa. Sunt două lucruri diferite.
Întotdeauna colaborarea din partea Partidului a fost deschisă, să zic așa, firește, deschisă până la capăt. Poate că, la nivel strategic, lucrurile sunt clare. La nivel tactic, suntem într-o discuție. Apropo de ce s-a întâmplat inclusiv la București.”
Analistul politic a vorbit și despre faptul că liderii AUR și Călin Georgescu nu s-au întâlnit la festivitățile organizate la Alba Iulia. Acesta a spus că, invocând chestiuni de securitate, Jandarmeria nu a permis grupurilor suveraniste să se întâlnească. Dungaciu susține că ar fi, de fapt, vorba despre o încercare de creare a unei imagini de divizare a polului suveranist.
„La Alba Iulia am fost acolo de față. Tocmai de asta am încercat să evităm și la București un scenariu în care să sugerăm populației că puterea ar avea dreptate când vorbește despre grupuri distincte sau chiar divergente. La Alba Iulia, domnul Georgescu s-a întâlnit cu susținătorii, dintre care o bună parte erau din grupul nostru mai amplu. Jandarmeria a făcut o șmecherie care a plecat de la ipoteza că grupurile suveraniste nu trebuie să se întâlnească pentru că pot să apară altercații: Grupul Georgescu, Grupul AUR, Grupul Șoșoacă. Și atunci, înainte de a intra noi în piață, adică sus la Cetate, Jandarmeria ne-a mai pus să înconjurăm Cetatea de vreo două ori. Domnul Georgescu era acolo și ni s-a permis să intrăm în Cetate doar în momentul în care domnul Georgescu și grupul domniei sale au plecat de acolo. Deci, când am intrat noi, acel grup pleca. Jandarmeria a făcut tot posibilul ca să nu se întâlnească cele două grupuri. Dar unii dintre membrii noștri, era acolo domnul Petrișor Peiu și mulți oameni din conducerea AUR, care n-au mai făcut a doua tură cu cei vreo 15, dacă nu 20 de mii de oameni, și care au urcat direct din prima în Cetate, au fost în grupul din jurul domnului Georgescu. Deci, din punctul ăsta de vedere, n-a existat nicio tensiune, nicio contradicție, decât o încercare de manipulare pe aceeași idee că nu există o tabără suveranistă, ci există grupuri și această bătălie de orgolii. Asta spuneam eu că la nivel strategic nu văd nicio problemă.”